
08/04/2025
❤️Un alt motiv pentru a-ți fixa în agendă circuitul pe litoralul Mării Negre ar fi următorul obiectiv:
🙏🏻Mănăstirea Aladzha🙏🏻
Mănăstirea Aladzha este cea mai populară dintre "mănăstirile de piatra" sau "bisericile săpată în stâncă" de pe țărmul bulgar al Marii Negre, întemeiate in perioada secolelor XII-XIV.
Prima serie de cercetări științifice si sistematice asupra peșterilor de aici a fost inițiată abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea, sub conducerea arheologilor bulgari Karel si Herminegild Skorpil. În anul 1927 Mănăstirea Aladzha este declarată monument istoric național, iar în 1968 - un monument de arhitectură de importanță națională.
Încăperile mănăstirii au fost sculptate pe două niveluri, într-o faleza de calcar, înaltă aproape 40 m . La primul nivel sunt situate biserica mănăstirii, chiliile călugărilor, sala de mese și bucătărie, o mică biserică recviem, cripta (osuar) și alte încăperi gospodărești. Al doilea nivel reprezintă o nișă de piatra naturala, în partea de est a care este construită capela mănăstirii.
(sursa-Visit Varna)