04/06/2023
Blaj (în germană Blasendorf, în maghiară Balázsfalva) este un municipiu în județul Alba, Transilvania, România, format din localitățile componente Blaj (reședința), Deleni-Obârșie, Flitești, Izvoarele, Petrisat, Tiur și Veza, și din satele Mănărade și Spătac. În 2002 avea o populație de 20.758 locuitori.
În Blaj își are sediul Arhiepiscopia de Făgăraș și Alba Iulia și întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma.
Blajul a fost în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea centrul cultural al românilor transilvăneni. Orașul a jucat un rol important în procesul de formare a limbii române moderne și a conștiinței naționale românești. Aici a apărut Biblia de la Blaj și tot aici a publicat Timotei Cipariu prima gramatică românească.
Catedrala Sfânta Treime a fost edificată între anii 1741 și 1749 în stil baroc, după planurile arhitecților vienezi de origine italiană Anton și Johann Martinelli. În această catedrală sunt înmormântați episcopul Inocențiu Micu-Klein și cardinalul Alexandru Todea.
Orașul Blaj a fost începând din secolul al XVIII–lea până la Marea Unire din 1918 capitala culturală a românilor transilvăneni și de aceea i s-au dat diferite denumiri: „Mecca românilor”, „Sionul românesc”, orașul „Luminilor ardelene”, „Școala școlilor românești”, iar Mihai Eminescu a numit Blajul: „Mica Romă” (Roma Mică)