26/09/2024
𝟕 𝐦𝐨𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐭𝐞𝐳𝐢 𝐌𝐚𝐫𝐚𝐦𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐮𝐥 𝐓 𝐎 𝐀 𝐌 𝐍 𝐀
Maramureșul este menit să fie vizitat în toate anotimpurile, dar parcă toamna, cu mirosurile și nuanțele sale, are un farmec mai aparte. 𝐈𝐚𝐭𝐚̆ 𝐜𝐚̂𝐭𝐞𝐯𝐚 𝐦𝐨𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐚𝐥𝐞𝐠𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐬𝐞𝐳𝐨𝐧:
𝟏. 𝐂𝐮𝐥𝐨𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐯𝐞𝐠𝐞𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 care alternează de la galben deschis, aproape alb, până la gri închis-negru, trecând prin nenumărate nuanțe de portocaliu, roșu și brun, compunând o paletă precum nici o inteligență artificială nu este în stare să o facă, ci numai natura;
𝟐. 𝐓𝐞𝐦𝐩𝐞𝐫𝐚𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐥𝐚̆𝐜𝐮𝐭𝐞 și lumina date de un Soare auriu, mai blând și palid, fac ca peisajele să îmbrace o aură magică;
𝟑. 𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐠𝐨𝐬𝐩𝐨𝐝𝐚𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐬𝐚𝐭, începând de la recoltarea ultimului fân al anului, apoi a cartofilor, fasolei, dovlecilor, porumbului sau a fructelor, și până la curățarea și pregătirea terenurilor agricole pentru sezonul următor, toate amintind de vremurile copilăriei la țară;
𝟒. 𝐆𝐮𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐬̦𝐢 𝐦𝐢𝐫𝐨𝐬𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐧𝐞𝐮𝐢𝐭𝐚𝐭 al fructelor, legumelor dar și al hribilor și celorlalte ciuperci de pădure, al căror sezon atinge acum apogeul;
𝟓. Acum se produc 𝐳𝐚𝐜𝐮𝐬𝐜𝐚, 𝐦𝐚𝐠𝐢𝐮𝐧𝐮𝐥 („𝐥𝐢𝐜𝐭𝐚𝐫𝐮𝐥”), 𝐝𝐮𝐥𝐜𝐞𝐭̦𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞, 𝐬𝐢𝐫𝐨𝐩𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞, 𝐯𝐞𝐫𝐳𝐚 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚𝐯𝐞𝐭̦𝐢𝐢 𝐦𝐮𝐫𝐚𝐭̦𝐢, 𝐩𝐫𝐞𝐜𝐮𝐦 𝐬̦𝐢 𝐜𝐞𝐥𝐞𝐥𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐞𝐫𝐯𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐚𝐫𝐧𝐚̆;
𝟔. 𝐓𝐨𝐭 𝐚𝐜𝐮𝐦 𝐬𝐞 𝐟𝐢𝐞𝐫𝐛𝐞 „𝐡𝐨𝐫𝐢𝐧𝐜𝐚”, toate instalațiile funcționând la capacitate maximă, prilej potrivit pentru a vizita un „cazan” și a descoperi acolo (degustarea fiind obligatorie!) secretul distilării fructelor;
𝟕. Nu în ultimul rând, acesta este 𝐬𝐞𝐳𝐨𝐧𝐮𝐥 𝐚𝐧𝐮𝐦𝐢𝐭𝐨𝐫 𝐨𝐛𝐢𝐜𝐞𝐢𝐮𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆𝐫𝐛𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢, fiecare cu specificul lor: Sfânta Paraschiva (hramurile multor biserici maramureșene), Sfântul Dumitru (finalizarea anului pastoral), zilele comemorării morților (cu date variabile, în funcție de localitate, începând de prin 20 octombrie și până pe 8 noiembrie), Sfinții Arhangheli (hramurile altor numeroase biserici), Lăsata Secului (petrecerile de dinainte de intrarea în postul Crăciunului) etc.
𝐷𝑒𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟, 𝑙𝑖𝑠𝑡𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑠𝑎̆, 𝑒𝑛𝑢𝑚𝑒𝑟𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑢𝑠 𝑎𝑣𝑎̂𝑛𝑑 𝑑𝑎𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑎 𝑣𝑎̆ 𝑑𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑑𝑒 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑐𝑢𝑟𝑖𝑜𝑧𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑎 𝑑𝑒 𝑎 𝑣𝑖𝑧𝑖𝑡𝑎 𝑀𝑎𝑟𝑎𝑚𝑢𝑟𝑒𝑠̦𝑢𝑙...
𝐓𝐞𝐨𝐟𝐢𝐥 𝐈𝐯𝐚𝐧𝐜𝐢𝐮𝐜
𝐎𝐌𝐃 𝐌𝐚𝐫𝐚𝐦𝐮𝐫𝐞𝐬̦