17/08/2022
5 motive să vizitezi orașul Brașov, indiferent de anotimp
Zona Transilvaniei, zona cea mai cunoscută și apreciată din punct de vedere turistic din România, este presărată cu orașe superbe, cu Castele și Cetăți medievale, dar și cu obiective turistice naturale. E adevărat că majoritatea turiștilor, mai ales străini, ajung în zonă în căutarea Castelului contelui Dracula și a poveștilor și legendelor locale, dar descoperă apoi multe alte lucruri frumoase de vizitat, de care ar trebui să fim mai mândri și să le facem cunoscute cât mai des.
În zonă poveștile prind viață, Transilvania fiind învăluită într-un aer mistic, undeva între istorie și fantezie, astfel că orice vizită își va da ocazia să le descoperi și să trăiești cu intensitate, bucurându-te de magie sau amuzându-te de poveștile cu strigoi.
E adevărat că, pentru a ne bucura mai mult de aceste locuri și a le vizita mai des, cei mai mulți oameni visează la drumuri mai bune în zonă, acesta fiind principalul motiv de nemulțumire, care de multe ori ne înfrânează dorința de a reveni pentru încă o doză de conectare cu natura și tradițiile noastre.
Dintre orașele din Transilvania, fiecare interesant și captivant în felul lui, Brașovul este cel mai vizitat, indiferent de anotimp, și nu ne miră că este așa. Este un oraș cu un farmec aparte, cu aer de cetate medievală, unde zidurile și porțile vechi îți șoptesc parcă povestea lor, dar și plin de viață în același timp, fremătând de turiști și nu numai.
Citește articolul complet aici - https://www.turavura.ro/5-motive-sa-vizitezi-orasul-brasov