17/09/2023
“Dacă ar asculta cineva cu băgare de seamă, vara în liniște deplină, în odaia unei vechi case făcute de lut lipit pe o-ngrădinătură de nuiele în pari și în furci, ar auzi câteodată un ticăit ca al ceasornicului de buzunar. Acest ticăit se crede că este datorit unei vietăți numite Șarpele Casei, Șarpele de Casă, Știma Casei, Ceasornicul Casei sau Ceasornicul Morții, una și aceeași vietate.
Șarpele Casei are înfățișarea unui șarpe obișnuit, dar culoarea solzilor săi este albă, albicioasă sau alb-galbenă, din pricină că trăiește numai în umbră, - ca și planta crescută la adăpost de bătaia soarelui. “E blând și nu mușcă; el trăiește în peretele casei; să nu-l omori că nu-i bine.”
Fiecare casă își are Șarpele său; prin unele părți însă, se crede că fiecare suflet din casă își are Șarpele său de casă, care moare odată cu cel pe lângă care și pentru care a trăit sau odată cu năruirea respectivei case.
Obișnuit, el nu se arată decât copiilor, cu care de multe ori împarte mâncarea pe care le-o lasă părinții.”
Tudor Pamfile - Mitologia Poporului Român
“În calendarul popular al românilor Ziua Crucii este sinonimă și cu Ziua Şarpelui🐍. Pământul, deschis pentru plante, insecte şi reptile la Alexii (17 martie), se închide, după şase luni, la Ziua Crucii. În această zi şerpii, înainte de a se târî spre adăposturile hibernale s-ar aduna în alunişuri unde se încolăcesc unii cu alţi pentru a plămădi „piatra nestemată“. De acum este interzisă omorârea şarpelui care ieşea întâmplător în drum.”
Foto - Ceramică de Horezu (Ceramica Pietraru), din casa La blouse roumaine.
