...acel blestemat, acel splendid Rășinari!
(1)
𝑶, 𝒄𝒆 𝒃𝒖𝒄𝒖𝒓𝒊𝒆 𝒎𝒂𝒓𝒆
𝑳𝒂 𝒄𝒓𝒆𝒔𝒕𝒊𝒏𝒊 𝒅𝒆 𝒔𝒂𝒓𝒃𝒂𝒕𝒐𝒂𝒓𝒆
𝑨𝒔𝒕𝒂𝒛𝒊 𝒔-𝒂 𝒏𝒂𝒔𝒄𝒖𝒕 𝑰𝒊𝒔𝒖𝒔
𝑰𝒎𝒑𝒂𝒓𝒂𝒕 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒆𝒓 𝒂𝒅𝒖𝒔.
Copii cu glasuri cristaline, artiști consacrați din Mărginime, au adus colindul sfânt și bun la Rășinari în a doua zi de Crăciun! 🌟🎅🏽
Au întregit spectacolul Călușerii din Rășinari și actorii amatori ai Nunții ciobănești!
O seară magică la Rășinari! 💛
Fotografii preluate de pe pagina Televiziunea Locală Rășinari și de la domnul Căpățînă Dumitru
Nașterea Domnului să vă aducă multă liniște în case, lumină în suflete, gând curat și bun!
Crăciun fericit!
Vă asigurăm că dorim să respectăm proprietatea intelectuală!Dacă sunteți proprietarul unor fotografii sau texte, publicate pe acest canal, vă rugăm să ne anu...
Vă mai aduceți aminte de stația de tramvai de la Cimitir...?
🇷🇴 Rășinari, marele câștigător al României în cadrul competiției „Best Tourism Villages”
🏆Rășinari, din județul Sibiu, este marele câștigător al României în cadrul celei de-a doua ediții a competiției mondiale „Best Tourism Villages”, lansată de Organizația Mondială a Turismului (OMT). Satul a fost selectat, conform regulamentului, de către specialiștii Consiliului Consulativ al OMT, din peste 130 de candidaturi, provenite din 57 de țări.
🇷🇴 Rășinari, marele câștigător al României în cadrul competiției „Best Tourism Villages”
🏆Rășinari, din județul Sibiu, este marele câștigător al României în cadrul celei de-a doua ediții a competiției mondiale „Best Tourism Villages”, lansată de Organizația Mondială a Turismului (OMT). Satul a fost selectat, conform regulamentului, de către specialiștii Consiliului Consulativ al OMT, din peste 130 de candidaturi, provenite din 57 de țări.
„Rășinari este, începând de astăzi, unul dintre cele mai atractive sate turistice din întreaga lume! Nu o spunem noi, ci specialiștii Organizației Mondiale a Turismului, care i-au oferit această recunoaștere în cadrul competiției «Best Tourism Villages». Distincția ne onorează, ca țară, și reprezintă încă o dovadă a potențialului extraordinar pe care îl are România turistică", a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
✅ Rășinari, odată cu obținerea titlului de „Best Tourism Village”, devine membru al rețelei OMT, creată pentru a facilita schimbul de informații, experiențe și de bune practici între satele care dețin aceeași distincție, dar și cu cele incluse în Programul Upgrade.
👉 Mai multe informații: https://bit.ly/3Wdc0PG
Primaria Comunei Rasinari
Bucur Bogdan
𝐁𝐄𝐒𝐓 𝐓𝐎𝐔𝐑𝐈𝐒𝐌 𝐕𝐈𝐋𝐋𝐀𝐆𝐄𝐒 𝟐𝟎𝟐𝟐
𝐑𝐀𝐒𝐈𝐍𝐀𝐑𝐈 𝐞𝐬𝐭𝐢 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐥𝐞𝐚𝐬𝐚 𝐢𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐜𝐥𝐚𝐬𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐦𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥!
Din Austria până în Vietnam, 32 de destinații din întreaga lume au fost numite „Cele mai bune sate turistice 2022” de către Organizația Mondială a Turismului (UNWTO).
Lista Celor mai bune sate turistice în 2022:
Zell am See, Austria
Wagrain, Austria
Puqueldón, Chile
Dazhai, China
Jingzhu, China
Choachí, Colombia
Aguarico, Ecuador
Angochagua, Ecuador
Choke Mountains Ecovillage, Ethiopia
Mestia, Georgia
Kfar K**a, Israel
Sauris-Zahre, Italy
Isola del Giglio, Italy
Umm Qais, Jordan
Creel, Mexico
El Fuerte, Mexico
Ksar Elkhorbat, Morocco
Moulay Bouzerktoune, Morocco
Lamas, Peru
Raqchi, Peru
Castelo Novo, Portugal
Pyeongsa-ri, Republic of Korea
𝐑𝐀𝐒𝐈𝐍𝐀𝐑𝐈 — 𝐑𝐎𝐌𝐀𝐍𝐈𝐀
AlUla Old Town, Saudi Arabia
Bohinj, Slovenia
Rupit, Spain
Alquézar, Spain
Guadalupe, Spain
Murten, Switzerland
Andermatt, Switzerland
Birgi, Türkiye
Thái Hải, Vietnam
Felicitări!!!
From Austria to Vietnam, 32 destinations from all around the world have been named as ‘Best Tourism Villages 2022’ by the World Tourism Organization (UNWTO).
𝐍𝐮𝐧𝐭𝐚 𝐜𝐢𝐨𝐛𝐚𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚, piesă de teatru scrisă de rășinăreanul Corneliu Lubinschi a fost, pentru prima dată filmată în anul 1966.
Urmăriți imagini filmate pe străzile din Rășinari, în urmă cu mai bine de 60 de ani! ❤️
Dovada că Rășinariul nostru e frumos!
Cei ce-l străbat, îl adoră... și revin ori de câte ori au ocazia! ❤️
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu a oferit Premiul special pentru Autoritatea locală care a sprijinit activitatea de/pentru tineret în anul 2022
𝐏𝐑𝐈𝐌𝐀𝐑𝐈𝐄𝐈 𝐂𝐎𝐌𝐔𝐍𝐄𝐈 𝐑𝐀𝐒𝐈𝐍𝐀𝐑𝐈,
în cadrul Galei Tineretului și Sportului Sibian, 2022.
Felicitări!!!
Felicitări, dinMărginime!
V-ați alăturat comunității oamenilor care FAC lucruri minunate pentru Rășinari și pentru Mărginime!
Proiectele pe care le desfășurați au impact pozitiv asupra promovării turismului gastronomic și cultural al zonei! ❤️
La mulți ani, România! 🇹🇩
La mulți ani, Rășinari!
🇹🇩"Se-aude glas peste Carpaţi
Să fim azi toţi românii fraţi,
Prea mult am fost năpăstuiţi
De-acuma hai să fim uniţi,
Că vrut-a Dumnezeu cel sfânt
Să stăpânim acest pământ,
Deci tu române, nu uita
De neamul tău, de ţara ta."
La mulți ani, Români!
💙💛❤️
Suntem și pe Instagram!
Pentru a ne urmări și acolo e suficient să scanați codul QR din imagine.
Mulțumim! 💙
📌 E nevoie, din nou, de NOI! E nevoie să fim uniți, să fim alături unui om care ACUM, și nu mai târziu, are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor!
𝐄𝐥𝐞𝐧𝐚 𝐈𝐨𝐧 din Rășinari, mamă a 3 copii, are nevoie de ajutorul nostru. Cu diagnosticul de Neoplasm mamar, trebuie urgent sa se opereze. Are nevoie de 12000 €.
📌 Se pot face donații direct in contul Elenei:
RO19BTRLRONCRT0201423501
Ion Elena
Vă mulțumim din inimă! 💛
O imagine superbă a tramvaiului din Rășinari, pictată cu măiestrie de Cosmin Crucean ❤️
Mulțumim că ați ales o plimbare La pas prin Rășinari ... ❤️🧡💛
shared a post on Instagram. Follow their account to see 2 posts.
☀️☀️☀️"Până la urmă, orice ar fi, soarele se află în mijlocul a tot ce există." — Copernic
Photo by George Boghiu, Rășinari, noiembrie 2022
"Lung e drumul, ceasul lung.
Rogu-mă, mă rog într-una,
Noaptea să-mi ajute luna
Pân' la tine să ajung." — Lucian Blaga
Fotografii realizate la Rășinari de Florin Marinescu, noiembrie 2022.
7️⃣ frumuseți de rațe🦆 sălbatice își petrec zilele cu soare la Rășinari, pe apa limpede a râului Caselor! 💚🦆🦆🦆
"𝙑𝙚𝙨𝙣𝙞𝙘𝙞𝙖 𝙨-𝙖 𝙣𝙖𝙨𝙘𝙪𝙩 𝙡𝙖 𝙨𝙖𝙩!" — 𝙇𝙪𝙘𝙞𝙖𝙣 𝘽𝙡𝙖𝙜𝙖
𝐋𝐄𝐆𝐄𝐍𝐃𝐀 𝐂𝐎𝐌𝐔𝐍𝐄𝐈 𝐑𝐀𝐒𝐈𝐍𝐀𝐑𝐈
𝐿𝑒𝑔𝑒𝑛𝑑𝑒 𝑅𝑎𝑠𝑖𝑛𝑎𝑟𝑒𝑛𝑒 — 𝐶𝑜𝑟𝑛𝑒𝑙𝑖𝑢 𝐿𝑢𝑏𝑖𝑛𝑠𝑐ℎ𝑖
"Hrisoave vechi, roase de şoarecii veacurilor şi făinate de morile cele fără de odihnă ale timpului ca să se aşeze de praf pe amintirile oamenilor, mărturisesc că, atunci, demult, când localnicii aflători astăzi în însufleţirea ţărânei îşi spuneau daci, aşezarea avea două vetre: una pe Râul Caselor, cam în jurul bisericii vechi de astăzi şi se numea Râudava, alta pe Râul Ştezii, sub Cetăţuie, numindu-se Copidava. Între ele, pe aproape 2 km din piciorul Coastei Boacii, locul era îmbrăcat în tufăriş şi copăcei. În vârful dealului Cetăţii era o colibă încăpătoare în care locuitorii Copidavei făceau pe rând de straje, pentru că de aci, privirea cuprindea larg pământurile domoale şi câmpurile de pe care puteau veni primejdiile. Când acestea se întrezăreau departe străjile suflau din tulnice, iar cei din Copidava trimiteau vorbă celor din Râudava şi cu toţii puneau la adăpost familiile şi bunurile, pregătindu-se apoi să facă faţă primejdiei.
Şi unii şi alţii făceau parte din acelaşi trib dac şi răspundeau cu o singură ceată chemărilor la luptă ale regilor lor din Sarmisegetuza. Şi unii şi alţii, se ocupau de creşterea vitelor, mai ales a oilor. Prea puţini lucrau în păduri, la făţuirea lemnului, pentru că aproape toţi îşi făceau singuri cele de trebuinţă în gospodăriile lor. Au venit însă vremuri grele. Din ceata de 100 de luptători plecată la chemarea regelui Decebal, nu s-au mai întors decât 15. După ce au venit învingătorii romani, cu o centurie de legionari, din care jumătate s-au aşezat în Râudava şi ceilalţi în Copidava, foarte curând aceştia au schimbat şi numele aşezărilor, aducându-le pe limba lor: Râutelus şi Copicelius. În locul colibei de pe Cetăţuie au ridicat zidire largă şi puternică, din piatră şi cărămidă, cărate până sus de localnici. Aci au instalat un post de observaţie supraveghind întreaga regiune.
Întâmplător, cei mai mulţi dintre aceşti ostaşi romani erau originari din aşezări de pe coastele mărilor Tireniană şi Adriatică, unele cu şantiere de construit corăbii. Poate că unii şi lucraseră în aceste şantiere. Ştiau însă cu toţii ce este calafatul, adică amestecul pe bază de răşină cu care se umpleau golurile dintre fostănile din construcţia corăbiilor ca să nu pătrundă apa. Localnicii daci nu bănuiau măcar că răşina, care se scurgea din brazii codrilor lor, putea fi folositoare la altceva decât la facle, atunci când aveau nevoie pe afară. În odăile lor, aprindeau seara opaiţe sau lumânări din seu de oaie topit. Ei nu aveau nici măcar bărci. De corăbii auziseră, însă de văzut, doar luptătorii care ajunseră cu oastea la Dunăre le văzuseră. S-au mirat deci, când au aflat că unii ostaşi romani strâng “reşina” – cm numeau ei cleiul boabelor – în vase de lemn şi când se ivea prilejul, le trimiteau rudelor sau cunoştinţelor de acasă. Se pare că “reşina” de aici era de foarte bună calitate pentru că nu după mult timp, au început să sosească în sat oameni trimişi anume de la şantiere, ca s-o strângă, s-o încarce şi s-o ducă acolo. Şi oamenii aceştia o plăteau atât de bine încât unii dintre vechii localnici s-au lăsat de păstorit şi s-au apucat să adune “reşina”. Aprinsese o îndeletnicire atât de largă în Riutelus şi Copicelus, încât vecinii le-au schimbat renumele în nume zicându-le tuturor “Reşinăreni”.
Şi au trecut aşa aproape 200 de ani. Rânduri după rânduri de ostaşi romani au venit să-i înlocuiască pe cei vechi care, după 25 de ani, slujiţi cu contract în armată, lepădau haina militară şi deveneau oameni liberi, să facă ce poftesc. Veteranii aceştia romani, primeau pământ şi se bucurau de multe alte drepturi. Numai că prea puţini se întorceau la locurile lor de baştină. În lungii ani de armată, cei mai mulţi se căsătoriseră cu localnice din neamul dac, aveau familii cu copii şi multe legături de rudenie. Rămâneau pe loc mulţumiţi că viaţa le oferă o şansă. Se obişnuiseră cu traiul zilnic al localnicilor, cu îndeletnicirile lor, cu obiceiurile şi credinţele, cu toate lucrurile acelea mărunte, care dau sare şi piper zilelor omului. Sigur că, după atâţia ani de armată, veteranii aceştia erau oameni în vârstă, spre sau peste 50 de ani. Îşi ziceau şi li se zicea pe limba lor, veterani, dar cu vremea obişnuinţa graiului a strâns numele în “vetrani” şi după urechile lor, l-au prins “betrani”, ca apoi să ajungă “bătrâni”, cuvânt care a fost însuşit de toată lumea, pentru că avea înţelesul şi de foştii militari şi de vârstnici.
Au trecut aşa, alte veacuri şi în mintea oamenilor, amintirea foştilor militari romani s-a şters, cuvântul păstrându-şi doar înţelesul de oameni în vârstă, bătrâni.
Dar după plecarea centuriei, supravegherea din vârful Cetăţuii a slăbit. Se abăteau din când în când cete mici de călăreţi străini veniţi dinspre răsărit, unii cu figuri ciudate, alţii îmbrăcaţi doar în piei de animale, cete pe care localnicii le întâmpinau cu daruri când erau mai mari, sau le întindeau capcane şi le căsăpeau, când erau mai mici. Dar, într-o zi, o ceată mare de năvălitori a luat darurile cu care a fost întâmpinată, apoi i-au ucis pe cei ce le aduseseră, a jefuit cele două aşezări după care le-a dat foc. Noroc că, tocmai atunci s-a găsit cineva în vârful Cetăţuii care a dat alarma şi oamenii au putut să-şi strângă la repezeală vitele şi bunurile mai de preţ şi să fugă cu familiile în păduri. Când s-au întors şi-au găsit bietele lor gospodării scrum şi cenuşe. O tânguială nemaiauzită s-a ridicat peste cele două aşezări. Ar fi durat tânguiala asta, nu ceasuri, ci zile, dacă aşezările n-ar fi avut în frunte doi oameni cu fire hotărâtă, cumpăniţi şi puternici. Primul lucru pe care l-a făcut cel din Copicelus a fost să trimită paznici în vârful Cetăţuii, iar cel din Rietelus să ridice pe vechile temelii de piatră, un nou lăcaş de închinăciune pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu că le-a ocrotit vieţile. Apoi ca doi conducători, s-au sfătuit şi au hotărât să adune toţi bătrânii aşezărilor, ca să cumpănească ce e de făcut. S-au înţeles să se taie păduricea de la piciorul Coastei Boacii, care le despărţea şi din lemnul ei, oamenii să-şi reconstruiască gospodăriile. Pentru cei 10 ucişi la predarea darurilor, s-au pus ei însuşi pe treabă şi în câteva zile, familiile acestora au fost puse la adăpost şi în câteva săptămâni cele două aşezări erau din nou pe picioare.
Au trecut aşa 200-300 de ani şi pârjolul a fost uitat. A fost însă uitată și paza de pe vârful Cetăţuii şi zidirea din vârful ei a început să se ruineze. Din cele 3-4 încăperi ale ei a mai rămas doar un acoperiş. Curând şi-a găsit aici sihăstria un călugăr venit de pe Târnave. Întâlnise acolo câţiva negustori de răşină şi venise încoace cu ei. (Pentru că locuitorii celor două aşezări şi-au continuat îndeletnicirea de a strânge şi a vinde răşină tot timpul, pe lângă creşterea oilor). Călugărul acesta, ajuns sihastru în vârful Cetăţuii se numea Gavril. L-a prins bătrâneţea aci, dar s-a aflat mereu la mare cinste printre locuitori, pentru smerenia, evlavia şi sărăcia biblică în care trăia, dispreţuind toate cele lumeşti. Urcau pe rând, sus la el, ca să-i ducă apă şi de-ale gurii doar pentru a primi binecuvântarea lui, pentru că îl considerau un adevărat sfânt, apărător al aşezărilor.
Dar, cu trecerea timpului şi numele celor două aşezări s-a schimbat, oamenii aducându-le mai aproape de vorbirea lor zilnică Râutelus, a ajuns Râuşor, iar Copicelus, Copăcele. Pe locul despărţit de Coasta Boacii s-au ridicat colibe apoi case şi, încet, încet cele două aşezări aproape s-au unit, dar rămâneau tot cu doi conducători, cnezi, cm se numeau atunci.
Şi în vremea aceea, ca şi azi, râul din Copăcele – Valea Călugărilor, cm i se zicea atunci – era aproape de două ori mai bogat în apă decât Râul Caselor. Şi prăvălirea apelor din stâncă în stâncă era mai puternică, îndemnând oamenii să le folosească. Şi-au instalat joagăre, mori, piue de tot felul, dintre care mai ales şteze, pentru bătut, îndesat şi întărit ţesăturile de casă. Erau o mulţime de astfel de şteze, înşirate pe apă, până spre Curmătură. Femeile băteau mereu drumul spre acest şteze, ca să vadă cât de întărite le sunt ţesăturile.
– Unde ai plecat, Mărie?
– La Ştează, Ană.
– De unde vii, Stano?
– De la ştează, Mărgălino.
Şi uite aşa, după zeci de ani, numele de Valea Călugărilor s-a pierdut şi oamenii i-au zis Ştează atât râului, cât şi părţii de sus a Copăcelelor.
Dar după veacuri de bună înţelegere între cele două aşezări tocmai în ultimii ani de viaţă ai călugărului Gavril în sihăstria lui din Vârful Cetăţuii o ceartă între cei doi cneji a tulburat liniştea locuitorilor. Dintr-o parte şi din alta casele noi s-au rânduit unele lângă altele, pe stânga şi pe dreapta, până când au încheiat Uliţa Olarilor şi Uliţa Fierului. Gospodarii trebuiau să dea cnejilor anumite dări, pe care aceştia le foloseau la întreţinerea unor drumuri şi uliţe, la săpatul fântânilor, la paza de noapte din sat, a semănăturilor de pe câmp şi la alte nevoi de obşte ale aşezărilor, după chibzuiala şi sfatul bătrânilor. Dar, când se ducea cneazul Ion din Râuşor la unul, acesta îi spunea că i-a dat cneazului Dumitru din Copăcele. Când acesta se ducea la altul, i se spunea că i-a dat lui Ion. Şi din aceste încurcături, a ieşit cearta. S-au strâns bătrânii aşezărilor şi au hotărât ca cei doi cneji să iese la faţa locului şi să pună graniţă între cele două aşezări.
S-au întâlnit, dar nu s-au înţeles.
– Eu zic că aici ar fi graniţa, spunea Ion arătând o gospodărie.
– Cum aici Ioane? Uite colo lângă nucul din uliţă, i-a răspuns Dumitru, arătându-i cu mâna.
– Ce vorbeşti, Dumitre? Vrei să iei de la mine zece gospodării?
– Şi tu de la mine douăzeci?
S-au strâns oamenii în jurul lor, unii de partea lui Ion, alţii de partea lui Dumitru. S-a făcut zarvă mare, strigăte, înjurături, ba şi îmbrânceli.
– Ştii ce, Dumitre? Stai să-i întrebăm chiar pe gospodari, dacă doresc să fie la mine, în Râuşor, ori la tine, în Copăcele.
– Nu-i bine, nu-i bine deloc. Gospodarii s-au amestecat în ultimul timp. Dacă unul din mijlocul Copăcelelor, tocmai din Şteaza, vrea să ţină de Râuşor şi altul de-al tău, de lângă biserică, vrea să ţină de Copăcele? Nu, nu-i bine! Hai să întrebăm sfatul bătrânilor. Dar şi bătrânii s-au împărţit în două. Ce-i de făcut?! I-a venit atunci un gând bun unuia dintre bătrâni.
– Fraţilor, ne frământăm degeaba. Am pornit la treabă, fără să cerem ajutorul Celui de Sus. Numai El ne poate povăţui, numai El ne poate îndruma ca să trecem de această cumpănă. Dumnezeu este Tată şi noi suntem copiii lui. Vai de copiii ce nu-şi ascultă tatăl! Să-l rugăm să ne lumineze minţile şi să ne povăţuiască!
– Să vină popii şi să facă o slujbă!, au strigat unii.
– Să vină! a aprobat bătrânul, dar să nu vină singur. Noi avem aici, la doi paşi, pe omul lui Dumnezeu, pe sfântul nostru Gavril, din vârful Cetăţuii, care şi-a trăit viaţa încă din tinereţea lui, sub ochii noştri numai în post şi-n rugăciune. Să-l aducem aici. În gura lui va fi glasul lui Dumnezeu. În povăţuirea lui, va fi voia Tatălui Ceresc.
– Dar a trecut de 90 de ani. Cum să-l aducem jos?
– Am suit ieri la el cu apă şi hrană, zise o femeie. E sănătos şi cu mintea limpede. Se plânge doar că picioarele nu-l mai ajută bine.
Au trecut mai la o parte bătrânii din amândouă aşezările şi s-au sfătuit. Apoi unul spuse mulţimii:
– Am hotărât că e bine aşa. Să vină popii să facă o slujbă şi cnejii amândoi să ia un cal şi să-l roage pe sfântul nostru să încalece şi să poftească aici, pentru că avem mare nevoie de înţelepciunea lui.
Şi aşa s-a făcut. Localnicii din amândouă aşezările, auzind că va coborî sihastrul din Cetăţuie – sfântul, cm îi ziceau toţi – s-au strâns cu mic cu mare, la locul cu pricina. Au venit cei doi preoţi şi nu după mult timp, au sosit şi cnejii, ducând de căpăstru calul cu sihastrul în şa. Ştia despre ce-i vorba, pentru că, între timp, cnejii îi povestiseră totul, fără îndoială trăgând fiecare jar la oala lui. Mulţimea le-a făcut loc şi a îngenunchiat, închinându-se. Lângă masa preoţilor, cnejii l-au ajutat pe sihastru să descalece şi tot timpul cât a ţinut slujba, a rămas în genunchi, cu capul în piept. La sfârşit i-a rugat pe cneji să-l arunce din nou pe cal şi după ce şi-a făcut cruce, a început să vorbească mulţimii.
– Oameni buni! Binecuvântaţi să fiţi voi, părinţii voştri şi bunicii voştri care m-au poftit aici, între voi, acum 70 de ani, ca să port viaţa în curăţenie, în dragoste şi în frica lui Dumnezeu, să mă lumineze şi vouă să vă deschidă inimile, pentru ca lumina aceasta să pătrundă în ele. Bunii voştri s-au întâlnit pe când umblam cu răşină prin părţile Mureşului şi Târnavelor, aşa cm umblau moşii şi strămoşii lor. Mulţi dintre voi trăiţi şi astăzi din vânzarea răşinii. Iată de ce, prin toate părţile vi se spune răşinari. Dacă voi sunteţi răşinari, atunci de ce să nu fie şi Râuşorul şi Copăcele o singură aşezare şi să se cheme Răşinari?
– Aşa este! Are dreptate! Să fim una şi să nu ne mai sfădim atâta. Răşinari, Răşinari! Se auziră voci din toate părţile.
– Atunci Răşinari să rămână numele satului! Rosti sihastrul. Să crească, să răzbească peste orice necazuri care vor putea veni! Să fie dârz şi neînduplecat în a-şi apăra viaţa! Să nu slăbească credinţa şi nădejdea în dragostea şi ajutorul lui Dumnezeu! Îngenunchiaţi, răşinăreni! Din inimile voastre, ale tuturor, să se înalţe fierbinte spre Pronia Cerească rugăciunea, ca Dumnezeu să ia în grija şi paza Sa acest sat ca adevărat şi singur naş al lui. Iată, cerul se deschide şi binecuvântarea Domnului se revarsă peste voi şi peste satul acesta, ca acum şi peste veacuri să se ridice de aici pentru voi şi neamul omenesc, suflete atât de mari şi înzestrate, inimi atât de fierbinţi şi de bogate, minţi atât de alese şi de pătrunzătoare, voinţe atât de hotărâte şi de răzbătoare , încât harul şi sclipirea lor să vă poarte peste depărtări numele şi faima. Amin!
– Amin! Rosti cu însufleţire mulţimea.
– Dar cu noi, cnejii, cm rămâne? Îndrăzni Dumitru să întrebe.
Sihastrul Gavril îşi roti privirea peste mulţime, apoi spuse:
– Toată suflarea satului este aici. Coboară, Doamne, cu duhul Tău sfânt în inimile şi minţile tuturor şi-i îndrumă să-şi aleagă conducător, un om vrednic, cumpătat şi plăcut Ţie, unul singur, care să se numească jude, care să judece pricinile, să ţină faţa satului, să dea sfaturi şi să vegheze la bunul mers al treburilor obşteşti. În ajutorul lui, îndrumă-i Doamne, să-şi aleagă şi un jude mic, iar cnejii să rămână doar o amintire.”
Şi mulţimea a ales oameni noi, vrednici de cinstea tuturor. Iar Sihastrul I-a binecuvântat, apoi şi-a îndrumat calul înapoi spre Cetăţuie. Mulţimea a îngenunchiat mulţumindu-i şi urându-i încă mulţi ani. Când să iese dintre oameni sihastrul s-a răsucit în şea şi a spus:
– Binecuvântarea Domnului să coboare zi de zi şi în vecii vecilor, peste voi şi peste satul vostru, Răşinari! Amin!"
Votează ZIUA VERZARULUI la categoria Experiență Gastronomică pwntru a obține Premiul Publicului în cadrul Galei Ecoturismului 🌿
Evenimentul este organizat în cadrul programului Anii Drumeției 🙏
✅VOTEAZA LA
https://aniidrumetiei.ro/premiile-publicului-2022
Azi s-a dat start vot! Pana in 23 Noiembrie asteptam voturile dvs! Multumim!
Premiile Publicului 2022
🍂☀️𝗟𝗘𝗚𝗘𝗡𝗗𝗔 𝗖𝗘𝗧𝗔𝗧𝗜𝗜
Când a fost, când nu, destul că de fost au fost pe lume uriaşi. Doi dintre ei, frați buni, ar fi trăit chiar prin părţile acestea. Cum se apropie iarna şi nu aveau sălaşuri trainice, au hotărât să-şi ridice fiecare câte un palat, unul pe dealul de la Cisnădioara, celălalt pe cel de la Răşinari, căruia i se zice astăzi Cetăţuia.
Zis şi făcut. S-au apucat ei de treabă, răsturnând stânci şi bolovani, săpând adânc şi legând totul cu mortar. După o vreme zidurile au început să se înalte şi să ia formă.
Într-o zi, răşinăreanul strigă către frate-său din Cisnădioara (că din vârful dealurilor se vedeau binişor unul pe altul):
—Văd că mai ai ceva de lucru, frate. Eu sunt aproape gata.
—Mai am oleacă, dar în câteva zile, dacă îmi ajută Dumnezeu, isprăvesc şi eu.
—Dar fără ajutorul lui Dumnezeu nu poţi isprăvi? Eu isprăvesc azi, mâine şi fără ajutorul lui Dumnezeu.
—Vorbeşti cu păcat, frate, zise cisnădioreanul. Fără ajutorul Celui de Sus nu putem face nimic.
—Fleacuri. N-am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Îmi pot face singur palatul.
În clipa aceea se stârni ca din senin o furtună şi un vuiet, de se cutremura pământul. Cât era de uriaş răşinăreanul a trebuit să se întindă pe pământ ca să nu fie luat de viforniţă. Din palatul lui se rostogoleau stâncă după stâncă, bolovan după bolovan, de n-a mai rămas din el decât fundamentul. Când furtuna a încetat şi a văzut răşinăreanul ce s-a ales de munca lui, să înnebunească. A întors capul spre palatul lui frate-său şi când a văzut că e neatins, de ciudă a pus mâna pe stânci şi bolovani aruncându-le într-acolo ca să-l dărâme. N-a nimerit în clădire, dar l-a lovit cu o stâncă pe frate-său, omorându-l. A pus mâna apoi pe altă stâncă şi mai mare, dar aceasta era atât de grea, încât l-a răsturnat, rostogolindu-se pe râpă la vale. Pe vremea aceea råpa sau povârnişul acela iute de către sat nu se plantase cu puieţi de pin, din care a crescut pădurea deasă de astăzi care domoleşte şi înghite şuvoaiele repezi care ar spulbera căsuţele din vale.
Uriaşul s-a prăvălit, din stâncă în stâncă, până jos, unde a rămas nemişcat. Era acolo un schit de călugări, de la care şi-a luat atunci numele şi apa Ştezii de azi. I se zicea atunci Valea Călugărenilor. Aceştia l-au luat pe uriaş şi l-au îngropat pe locul în care este astăzi grădina Barcianu.
Pe zidurile fundației palatului-cetate au crescut arbori, tufişuri şi copaci, dar ele se pot vedea bine şi astăzi.
𝑳𝒆𝒈𝒆𝒏𝒅𝒆 𝒓𝒂𝒔𝒊𝒏𝒂𝒓𝒆𝒏𝒆 - 𝑪𝒐𝒓𝒏𝒆𝒍𝒊𝒖 𝑳𝒖𝒃𝒊𝒏𝒔𝒄𝒉𝒊
Comunitatea "La pas prin Rășinari" crește de la o zi la alta! Mulțumim! ❤️🧡💛
Simbolul Rășinariului, 𝐓𝐑𝐀𝐌𝐕𝐀𝐈𝐔𝐋!🚋
💠În anul 1946 au început lucrările la linia de tramvai ce leagă Rășinariul de Sibiu cu împrumut la Creditul Județean și Comunal, după îndelungi discuții între administrația comunei și Ministerul Comunicațiilor. Locuitorii satului și-au adus contribuția la realizarea liniei, aceștia au prestat, în contul obligațiilor pentru drumuri, 5.549 zile de muncă. Muncitorii calificați au încasat salarii pentru 1.745 zile, fiind plătiți cu făină de porumb sau cereale (porumb, grâu), care se găseau extrem de greu în acei ani de secetă. Meșteri dulgheri și fierari și-au adus contribuția la realizarea liniei. Podurile Gociului și „Peste iaz” au fost construite de echipa condusă de Bucur Lungu, iar podul de lângă Cruce și podul Piuălor, de cea a lui Ioan Cruciat. Fierarii Țincu Ioan, Ioan Adam și Bucur Hoadrea au confecționat „papucii” metalici pentru piloți. Alături de rășinăreni, a lucrat un detașament din Regimentul 3 Căi Ferate, condus de locotenentul Străchinaru, satul asigurând cazare și hrană soldaților.
💠Linia de tramvai a fost inaugurată la 14 martie 1948. Pentru inaugurare, în sat s-au făcut pregătiri deosebite: casele au fost decorate cu ramuri de brad (din capul satului până la Căminul Cultural), au fost construite două arcuri de triumf și au fost arborate drapele. Un grup de 40 de călăreți și fanfara satului au făcut o primire impresionată oaspeților care au participat la eveniment. Multă vreme, tramvaiul a fost singura posibilitate de transport între Sibiu și Rășinari, atât pentru rășinăreni, cât și pentru turiștii veniți în zonă.
💠Până în 2013, linia de tramvai a fost administrată de Primăria Sibiu, prin societatea de transport Tursib. A fost momentul când Klaus Iohannis, primarul de atunci al orașului Sibiu, și Bucur Bogdan, primarul comunei Rășinari, au semnat un acord prin care tramvaiul și linia de tramvai s-au întors acasă, la Rășinari. Au urmat, din 2014, lucrări de reabilitare a liniei, schimbarea stâlpilor și a cablului electric și achiziționarea unui nou tramvai din Austria, cu 54 de locuri, care a costat aproximativ 6.000 de euro.
💠Tramvaiul circulă între Sibiu și Rășinari în scop turistic și în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Text preluat din publicația Mesagerul de Sibiu.
Fotografii cu linia de tramvai realizate de Florin Marinescu și imaginea tramvaiului preluată de pe pagina programului Anii Drumeției, finanțat de Consiliul Judetean Sibiu.
Există un loc care, pentru fiecare, e Raiul... Există Rășinariul de azi, Rășinariul care a înflorit de la an la an...
Există Rășinariul oamenilor buni, al celor ce îi înțeleg valoarea!
Un film realizat cu mult profesionalism de Florin Marinescu în urmă cu 2 ani!
Rășinari is a commune in Sibiu County, Transylvania, Romania. It has a population of 5,280 inhabitants (2011 census) and is composed of two villages, Prislop...
Județul Sibiu este cunoscut pentru evenimentele culturale și sportive, organizate an de an, este cunoscut pentru politicienii pe care i-a dat de-a lungul timpului, și în ultima perioadă și datorită reprezentanților Programului „Anii Drumeției”, care
Seminar cu tema:
✅legislatia in turism privind certificarea/ recertificarea pensiunilor
✅rutele culturale din Romania
Seminarul a avut loc la Primaria Comunei Rasinari in data de 1 noiembrie 2022 si a fost organizat in parteneriat cu reprezentantii Ministerul Antreprenoriatului si Turismului.
Rășinari.travel
𝐓𝐑𝐀𝐈𝐍𝐄𝐈, un Rai în miniatură, privit prin obiectivul aparatului foto al jurnaliștilor Sibiul în Imagini!
Minunate fotografii... 💚
Un articol extrem de bine documentat despre Rășinari, scris în urmă cu 2 ani. ❤️
Se simte-n vorbe dragul de Rășinari, dragul de tradiții, de obiceiuri, de "Nunta ciobănească" și de tot ce reprezintă locul acesta binecuvântat de Dumnezeu...
Citiți și vă bucurați:
Rășinari m-a cucerit prin oameni, istorie, tradiții păstrate, relief nedomesticit, liniște, verde, aer în toate sensurile cuvântului
Be the first to know and let us send you an email when La pas prin Rășinari posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.
Rusalii binecuvântate să aveți!🌿🌿🌿
Want your business to be the top-listed Travel Agency?
