23/07/2021
Azi la 14:00 încep Jocurile Olimpice! cu Grecia Magica poti vedea locurile unde au inceput competitiile.
Acum un pic de istorie.
Jocurile Olimpice antice se desfășurau la fiecare patru ani, vara, în zilele sărbătorilor lui ZEUS, în nord-vestul Peloponesului, în câmpia Olympia. Participau doar bărbații de origine greacă, în timp ce femeilor nu le era permisă prezența nici ca spectatoare. De asemenea, doar cetățenii liberi erau admiși, sclavii fiind excluși.
Se consideră anul 884 î.Hr. ca dată probabilă a primelor Jocuri Olimpice, totuși, pentru istorici începând cu anul 776 î.Hr. există o cronologie exactă a competițiilor olimpice.
Organizarea jocurilor, judecarea rezultatelor și decernarea premiilor se făceau de către magistrați numiți HELLADONIKE. Jocurile durau cinci zile și începeau cu o procesiune solemnă și cu jertfe, cu defilarea concurenților și jurământul olimpic. În ziua a doua avea loc întrecerea tinerilor de 18-20 ani după care, în ziua a treia întreceri de alergare, lupte, pugilat și pancrațiu.
Cea mai disputată probă, cea de pentatlon avea loc în ziua a patra urmată de întrecerile „hoplitodorilor” (oameni înarmați), alergările de care și călăria. De-a lungul timpului, ordinea întrecerilor s-a modificat de nenumărate ori. În ziua a cincea erau premiați învingătorii (Olimpionike, învingător la Olympia) care primeau o cunună din ramuri de măslin sălbatic. Cei care își mențineau titlul de campion la mai multe ediții succesive sau erau câștigători a mai multor jocuri care se desfășurau pe teritoriul Greciei se numeau periodonikes.
O deosebire importantă dintre Jocurile grecești și cele moderne este că toate evenimentele atletice indiferent de gradul de importanță erau organizate sub patronajul unei divinități. La Delphi era onorat zeul APOLLO, iar în Corint și Nemeea zeul POSEIDON. Se credea că zeii le dau atleților forța fizică și abilitatea necesară pentru a putea participa cu succes la Jocuri, și drept urmare, atleții se închinau la zeitățile respective.
Jocurile Olimpice au fost cele mai vechi dintre cele patru evenimente atletice naționale care făceau parte din jocurile periodos, sau de “circuit”. Celelalte trei au fost: Jocurile Pytice din Delphi, Jocurile Istmice din Corint și Jocurile din Nemeea.
În timpul jocurilor olimpice încetau orice conflicte politice și militare dintre cetățile grecești, instituindu-se așa-zisa „pace olimpică”. Intervalul dintre două ediții se numea „olimpiadă”. Evenimentele importante din istoria acestei perioade sunt exprimate prin numărul de ordine al Olimpiadei: de exemplu, lupta de la Termopile a avut loc în primul an al Olimpiadei 75 (480 î.Hr.). Tradiția spune că începând cu anul 720 î.Hr. atleții concurau dezbrăcați. [Wikipedia.org]
Ultima ediție a jocurilor a avut loc în anul 392, fiind interzise doi ani mai târziu printrun edict al împăratului roman TEODOSIU I, din prejudecată religioasă (acesta era creștin, iar membrilor acestui cult le repugnau toate tradițiile legate de religiile păgâne), el ordonând distrugerea clădirilor Olimpiei. Până la acest moment final, timp de 12 secole Jocurile Olimpice s-au desfășurat neîntrerupt o dată la patru ani; au avut loc 293 de ediții. În anul 426, TEODOSIU AL II-LEA a ordonat distrugerea edificiilor din Olympia.
Competitorii puteau proveni din orice clasă socială. Chiar dacă antrenorii acelor vremuri primeau sume imense pentru a pregăti tinerii familiilor înstărite, sportivii care nu își permiteau un astfel de profesor erau sprijiniți de către cetate, cea care le oferea banii necesari antrenamentelor. Inițial, jocurile erau deschise doar vorbitorilor de limba greacă, fiind înregistrați competitori din toate coloniile meditareneene sau din cele de la Marea Neagră. Odata cu adoptarea Olimpiadei de către romani, aceasta va căpăta un caracter universal, istoria menționand printre concurenți, pe lângă sportivii latini chiar și un rege armean. [Descopera.ro]
Niciun sclav sau barbar nu avea dreptul de a concura la Jocurile Olimpice. Orice persoana care comisese o crimă sau care furase dintr-un templu primea interdicția de a mai participa vreodată la competiții. Festivalul era interzis și femeilor măritate care nu puteau nici măcar să privească întrecerile, orice abatere fiind pedepsită cu moartea. Cu toate acestea, virginele și preotesele zeiței DEMETER erau binevenite. Și totuși, istoria menționează o astfel de abatere, atunci când KALLIPATEIRA, mama unui competitor s-a deghizat în antrenor pentru a-și pregăti fiul al cărui tată murise. Descoperită, KALLIPATEIRA va fi totuși iertată de către organizatori în semn de respect pentru familia ei din care făceau parte nu mai puțin de șase campioni olimpici, inclusiv fiul pe care îl antrenase.
Primul câștigător al unei probe olimpice se pare că a fost KOROIBOS, un bucătar grec, cel care a fost cel mai rapid în proba de alergare în anul 776 î.H. Chiar dacă, inițial, competiția era destinată exclusiv oamenilor liberi vorbitori de limbă greacă, Olimpiada avea să numere în rândul câșț igătorilor ei și câteva personalități străine: împărații romani TIBERIUS și NERO, câțtigători ai curselor hipice, VARASTADES, rege al Armeniei, campion olimpic la box și FILIP AL II-LEA al Macedoniei, învingător la cursele de cai.
Primele mențiuni istorice cu privire la Jocurile Olimpice vorbesc despre existența unei singure probe, cea de alergare, stadion, în care atleții se întreceau pe o distantă de aproximativ 190 de metri, atât cât însemna o lungime de stadion. Proba era asemănătoare cu cea din zilele noastre, atleții concurând pe culoare delimitate, împărțite de jaloane în cinci distanțe egale. De abia în 724 i.H., 52 de ani mai târziu față de prima competiție olimpică recunoscută, grecii vor introduce o nouă probă sportivă, cea cunoscută sub numele de diaulos, proba de alergare care cuprindea două lungimi de stadion sau un tur complet al acestuia. Cea de a treia disciplină sportivă va fi tot una de alergare, dolichos, în 720 i.H.. pe o distanță de 4800 de metri și era asemănătoare cu maratonul de astăzi, având în vedere că atleții începeau și terminau cursa pe
stadion.
Următorii aproape două sute de ani vor aduce noi probe sportive într-o competiție în care victoriile începuseră să fie considerate mai importante decât câștigarea unui război :
• Pentatlon (708 î.H.) – proba care constă din cinci discipline distincte: aruncare discului, alergare, săritura în lungime, lupte și aruncarea suliței.
• Box sau Pygmachia (688 î.H.)
• Cursele hipice (608 î.H.)
• Pankration (648 î.H.) – disciplină sportivă care a dispărut de-a lungul timpului și care îmbina boxul cu luptele, într-o formă asemănătoare artelor marțiale mixte.
• Hoplitodromos (580 î.H. sau 520 î.H.) – proba de alergare în care atleții concurau circa 380, respectiv 760 de metri.
Deși au fost cei care au introdus proba de box între celelalte evenimente sportive ale Olimpiadei, spartanii nu au participat niciodată la meciuri, considerând că o eventuală înfrângere ar fi fost prea defăimătoare. Altfel, boxul se practica pe scară largă în rândul armatei spartane cu scopul de a întări osătura feței în perspectiva viitoarelor războaie.
Comparativ cu Jocurile Olimpice moderne, arbitrii antici considerau precizia cu care era lansat un disc la de importanță ca și distanța la care era aruncat acesta. Discurile erau confecționate din piatră, fier sau bronz în forma unei farfurii. Dimensiunile acestora variau atâta vreme cât se considera că tinerii nu pot arunca o greutate la fel de mare ca și bărbații.
Frunzele și ramurelele de maslin erau considerate un simbol de abundență, glorie și pace, fiind folosite pentru încununarea învingătorilor de jocuri și războaie. De-a lungul anilor, Măslinul a rămas un simbol de pace, înțelepciune, glorie, fertilitate, putere și puritate. Învingătorii Jocurilor Olimpice antice primeau pe podium coronițe din ramuri de măslin. Măslinele sunt lăudate și preamărite în Cărți Sfinte ca fiind prețioase și reprezentând una dintre cele mai importante plante.
În Grecia Antică, uleiul de măsline era folosit la miruirea regilor și a atleților și era ars în lămpile sacre din temple, ceea ce sta la baza „flăcării eterne” a Jocurilor Olimpice.
Motto-ul sportivilor de la Jocurilor Olimpice moderne, ‘’Important este să participi’’, ar fi putut părea, cel mult, o glumă bună în Grecia antică, acolo unde atleții se rugau pentru ‘’Victorie sau moarte’’. Poate tocmai această mentalitate a fost cea care a dus la nașterea unor campioni ale căror reușite se confundă azi cu faptele eroilor din mitologie. Cu siguranță, cel mai titrat atlet al antichității a fost Milo din Croton.
Primii căștigători ai probelor olimpice:
• Stadion – Koroibos din Elis (746 i.H.)
• Diaulos – Hypenus din Elis (724 i.H)
• Dolichos – Acantus din Laconia (720 i.H.)
• Hoplitodromos – Damaretus din Herea (520 i.H.)
• Lupte – Eurybatus din Laconia (708 i.H.)
• Box – Onomastus din Smirna (688 i.H.)
• Pankration – Lygadmis din Siracuza (648 i.H.)
• Pentatlon – Lampis din Laconia (708 i.H.)
• Cursele hipice – Pagon din Teba (680 i.H)
Jocurile Olimpice Moderne
După 1.500 de ani de întrerupere, după ce TEODOSIU al II-lea a ordonat distrugerea tuturor edificiilor sportive din Olympia, în 1896, la Atena (Grecia), au fost reluate Jocurile Olimpice. Reconstruirea acestui eveniment sportiv s-a datorat francezului PIERRE DE COUBERTIN. Un rol important în reînvierea Jocurilor Olimpice l-a jucat și Evanghelie Zappa.
S-a descoperit că pe durata secolului al XVII-a, termenul OLIMPIC s-a utilizat în diferite competiții sportive. Primul eveniment sportive care a purtat un astfel de nume a fost Jocurile Olimpice Cotswold, o competiție sportivă desfășurată în Anglia, organizată între 1612 și 1642 de către avocatul Robert DOVER.
Între 1796 și 1798, în Franța, s-a desfășurat Olimpiada Republicană, încercându-se să se copie formatul Jocurilor Olimpice antice. Doctorul William Penny BROOKES, în anul 1850, la Much Wenlok (Anglia), a organizat o un eveniment sportiv sub denumirea de Jocurile Olimpice de la Wenlock. La Liverpool (Anglia), între 1862 și 1867, John HULLEY și Charles MELLY au organizat evenimentul sportive Grand Olympic Festival.
În anul 1865 a fost fondată Asociația Olimpică Națională de la Liverpool, care mai apoi avea să devină actual Asociație Olimpică a Marii Britaniei, urmând ca în 1866, la Crystal Palace, să fie organizate Jocurile Olimpice Naționale ale Marii Britaniei.
Comitetul Olimpic Internațional este o organizație cu sediul la Lausanne (Elveția), înființată de Pierre de COUBERTIN și Demetrios VIKELAS la data de 23 iunie 1894. Cei 205 membri sunt comitetele olimpice naționale [în Moldova: CNO].
Pierre de COUBERTIN a fost un istoric şi pedagog francez, născut într-o familie de aristocraţi. În timpul studiilor sale pedagogice privind influenţa sportului în formarea tinerilor a fost impresionat de modelul englez conceput de Thomas ARNOLD la Şcoala de Rugby şi de Olimpiadele vechii Grecii. Odată ajuns aici, visul său de a reînvia Jocurile Olimpice a fost precis conturat.
Evanghelie ZAPPA a fost o personalitate născută în Grecia, dar care a avut şi teritorii importante în România. Pe cheltuiala lui s-au organizat Jocurile Olimpice din anul 1896 (Olimpiada Zappeiană) şi tot pe banii lui s-a construit complexul olimpic ce cuprindea un stadion, un amfiteatru de conferinţe, săli pentru întrecerile de gimnastică şi alte clădiri. [Ziarullumina.ro]
Din inițiativa lui Pierre de COUBERTIN, la primul congres al Comitetul Internațional Olimpic (CIO) din 18-23 iunie 1894 de la Paris s-a hotărât ca orașul Atena din Grecia să fie gazda Jocurilor Olimpice din 1896.
Au participat 14 țări și 241 de sportivi care s-au întrecut în 43 de probe din 9 sporturi. Deși numărul de participanți a fost mic după standadele de azi, pentru acea vreme a fost cea mai mare participare internațională la un eveniment sportiv. Ceremonia a fost deschisă de regele GEORGE I al Greciei chiar în ziua în care se sărbătoreau 75 de ani de la obținerea independenței Greciei.
• În locul unei arene antice s-a ridicat Stadionul Panathinaikos, construit în formă de „U”
• Numărul de spectatori la ceremonia de deschidere a fost estimat la 80.000 de spectatori
• Mai mult de jumătate din totalul sportivilor înscriși în concurs au aparținut Greciei
• Proba de maraton (40 km) s-a desfășurat pe același traseu pe care soldatul atenian Philipides l-a străbătut cu 2.386 de ani înainte pentru a anunța atenienilor victoria în fața perșilor
În spiritul tradiției antice grecești, femeile nu au luat parte la aceste prime întreceri olimpice. Stamata Revithi poreclită Melpomene după muza tragediei în mitologia greacă a protestat alergând maratonul pe 11 aprilie, a doua zi după proba desfășurată de sportivii bărbați.
• Primul titlu olimpic a fost câștigat la triplusalt de americanul James Connolly
• Proba de 100 de metri fiind primul eveniment sportiv desfășurat la Olimpiadă, primul câștigător olimpic poate fi considerat americanul Francis Lane care a terminat cursa în 12,2 secunde
• În fața publicului său, grecul Spiridon Louis a câștigat proba de maraton. Aceasta a fost singura cursă la care a participat dar victoria l-a făcut erou național al Greciei
• Învingător la gimnastică, germanul Carl Schumann a reușit performanța să termine învingător și la lupte
După jocuri, Coubertin și CIO împreună cu regele George I și alți competitori de la Atena au cerut ca toate Jocurile Olimpice să se desfășoare la Atena. Totuși Jocurile Olimpice de vară din 1900 erau planificate să aibă loc la Paris și excluzând așa numitele Jocuri Olimpice Intercalate din 1906, Olimpiada a revenit la Atena abia în anul 2004. [Wikipedia.org]
Prima apariție feminină ale Jocurilor Olimpice moderne datează de la ediția din anul 1900 desfășurată la Paris (Franța). Chiar și așa, între anii 1900 și 1992, mai bines pus până la Jocurile Olimpice de la Barcelona, 35 de țări ale lumii continua vechea tradiție și delega la competițiile olimpice doar bărbați.
În anul 2000, Bahrein a delegat în premieră două femei la Jocurile Olimpice de la Sydney. La ediția din anul 2004, Afganistan a fost reprezentat de două sportive, iar Emiratele Arabe Unite au fost reprezentate de două femei la Jocurile Olimpice de la Beijing din anul 2008.
În anul 2010, doar trei țări ale lumii, Brunei, Arabia Saudită și Qatar, continuau a fi țări fără participare feminină la Jocurile Olimpice. Înainte de ediția olimpică de la Londra din anul 2012, Directorul pentru Relații din Golf, Ali Al-Ahmed, a solicitat interzicerea delegației Arabiei Saudite la Jocurile Olimpice dacă nu acceptă în lotul olimpic și femei. Cum Londra 2012 bătea la ușă, Qatar a anunțat că va trimite patru sportive la ediția din Anglia.
Astfel, cu presiunea enormă exercitată de către Comitetul Internațional Olimpic asupra celor trei țări, ediția Jocurilor Olimpice de la Londra 2012 au fost primele în care fiecare țară a avut în delegație și sportive.
Boicotul olimpic a apărut la Mebourne 1956, ediție boicotată de Olanda, Spania și Elveția pentru a protesta contra represiunii sovietice în Ungaria; în plus, Cambodgia, Egipt, Irak și Liban au boicotat Jocurile în timpul Crizei Suez.
În 1972 și 1976 un număr mare de țări africane au amenințat CIO cu boicotul Jocurilor Olimpice pentru a forța interzicerea participării Africii de Sud, Rodesia și Noua Zeelandă. CIO a cedat în primele două cazuri, dar în 1976 a refuzat deoarece boicotul consta în protestul împotriva prezenței echipei de rugby a Noii Zeelande în Africa de Sud, iar rugbiul nu era sport olimpic. Douăzeci și două de țări (Guyana a fost singura țară în afara continentului african) au boicotat Olimpiada de la Montreal deoarece i s-a permis Noii Zeelande să participe la competiție.
În 1980 și 1984 opozanții Războiului Rece și-au boicotat reciproc Jocurile Olimpice. Statele Unite urmată de alte 64 de țări au refuzat să participe la JO de la Moscova pentru a protesta la invazia Afganistanului de către armata sovietică. Boicotul a redus numărul țărilor participante la 80. A fost cel mai mic număr de țări participante la JO din 1956. Uniunea Sovietică și alte 14 țări din blocul estic (cu excepția României) n-au participat la JO de la Los Angeles, argumentând că securitatea sportivilor nu ar fi fost garantată.
Una din problemele principale ale Jocurilor Olimpice este dopajul. La începutul secolului XX, mulți sportivi olimpici au început să folosească medicamente pentru a-și îmbunătăți performanțele sportive.
Primul caz de deces la Jocurile Olimpice din cauza dopajului a avut loc în 1960, la Roma. În timpul cursei de ciclism, danezul Knut Enemark Jensen a căzut de pe bicicletă și mai târziu a murit. Autopsia a arătat că sportivul se afla sub influența amfetaminelor. După acest episod, CIO a introdus testul antidoping. Primul sportiv olimpic găsit pozitiv la testul antidoping a fost pentatlonistul suedez Hans-Gunnar Liljenwall la Olimpiada din 1968.
La sfârșitul anilor 1990, CIO a luat inițiativa și a organizat o luptă împotriva dopării, condusă de Agenția Mondială Antidoping. Jocurile Olimpice de vară din 2000 și Olimpiada de iarnă din 2002 au arătat că bătălia nu s-a terminat; câțiva medaliați au fost descalificați după ce au fost depistați pozitiv. La JO de la Sydney 2000, gimnastei Andreea Răducan i s-a reras medalia de aur la individual compus, după ce controlul antidoping a ieșit pozitiv la efedrină, din cauza unei pastile de nurofen administrate de medicul echipei.
În ciuda a ceea ce Coubertin a sperat, Olimpiada nu a adus pacea totală în lume. De fapt, trei Olimpiade au fost anulate din cauza războiului: Olimpiada de vară din timpul Primului Război Mondial și Olimpiadele de vară și de iarnă din 1940 și 1944 din cauza celui de-al Doilea Război Mondial.
Terorismul a devenit recent o amenințare pentru Jocurile Olimpice. În 1972, când s-au desfășurat Jocurile de vară de la München, 11 membri ai echipei olimpice israeliene au fost luați ostateci de un grup extremist palestinian „Septembrie negru”; zece din ei au fost uciși. În timpul Olimpiadei de vară de la Atlanta din 1996, a avut loc un atac terorist cu bombă în Centennial Olympic Park în care au murit 2 persoane și 111 au fost rănite.
Jocurile Olimpice de iarnă din 2002 de la Salt Lake City au fost primele Jocuri de la atacurile din 11 septembrie. Măsurile de securitate au fost fără precedent. [Wikipedia.org]
Simbolurile Mişcării Olimpice
Primele Jocuri Olimpice de iarnă au avut loc în 1924 în Franța la Chamonix. Până în 1992, jocurile s-au desfășurat în aceiași ani ca și Jocurile Olimpice de vară. Din anul 1994, ele au loc tot la patru ani
dar decalate cu doi ani față de jocurile de vară.
La Congresul Comitetului Olimpic Internaţional de la Lausanne, din iunie 1921, Contele Clary şi Marchizul de Polignac, membrii francezi ai CIO, au pus în discuţie organizarea unor Jocuri Olimpice consacrate doar sporturilor de iarnă, reprezentanţii ţărilor scandinave au sărit ca arşi; nu puteau fi de acord cu o competiţie care ar fi diminuat teribil
importanţa Jocurilor Nordice, pe care le organizau încă din 1901. Aceea era însă o manifestare sportivă cu caracter local şi, în plus, mai multe ţări din Europa Centrală şi Occidentală se aflau şi ele în poziţia (şi aveau posibilitatea) de a organiza un asemenea concurs – au plusat francezii. Mai mult, câteva sporturi de iarnă fuseseră deja incluse în programul olimpic: probele de patinaj artistic, în cadrul Jocurilor Olimpice de vară de la Londra, din 1908 (un prim paradox, iată, care se cerea soluţionat), iar hocheiul pe gheaţă, în programul JO de vară de la Anvers din 1920.
La Lausanne, în 1921, se cerea astfel „tratament egal pentru sporturile de iarnă”, iar Comitetul Internaţional Olimpic identifica o formulă de compromis, acordând patronajul său pentru organizarea unor „Jocuri de Iarnă”, cu ocazia celebrării celei de-a opta Olimpiade din era modernă, de la Paris, în 1924. Viitoarea competiţie dedicată sporturilor de iarnă nu primea încă statut olimpic, dar urma să fie
organizată tot de către francezi, în preziua jocurilor pariziene.
Motto-ul Mișcării Olimpice, citatul latin “Citius, Altius, Fortius” , care înseamnă “Mai Repede, Mai Înalt, Mai Puternic”, a fost propus de Pierre de Coubertin cu ocazia fondării Comitetului Olimpic internațional, în anul 1894 și a fost introdus odată cu Jocurile Olimpice de la Paris, 1924. Un alt motto, neoficial dar foarte cunoscut, preluat de către Coubertin dintr-o ceremonie ținută de episcopul de Pennsylvania, la Jocurile Olimpice de la Londra din 1928, constă în fraza: “Cel mai important lucru nu este să câștigi, ci să participi!”.
Cele cinci inele întrepătrunse reprezintă cele cinci continente ale lumii și semnifică uniunea dintre ele și întâlnirea sportivilor din întreaga lume. Culorile celor cinci cercuri olimpice (albastru, negru, roșu, galben , verde), precum și culoarea albă a fundalului lor, reprezintă culorile existente pe toate steagurile țărilor lumii.
Fiecare ediție a Jocurilor Olimpice are propria-i emblemă olimpică , în care sunt integrate cele 5 cercuri olimpice alături de elemente reprezentând orașul și țara gazdă, dar și cultura specifică acesteia. Emblemele olimpice sunt create și propuse de către Comitetul de Organizare al Jocurilor Olimpice.
Steagul afișat cu ocazia Jocurilor Olimpice cuprinde simbolul și semnificația celor cinci cercuri întrepătrunse. Pierre de Coubertin a fost inspirat în alegerea acestui flag al Olimpiadei de către psihiatrul Carl Jung, care considera inelul ca o expresie a continuității și a ființei umane.
Imnul Olimpic este interpretat în timpul înălțării Drapelului olimpic cu ocazia Ceremoniilor de Deschidere și Închidere ale Jocurilor Olimpice. Imnul olimpic este o piesă muzicală compusă de Spyridon Samaras pe versurile poetului grec Palamas. Imnul a fost cântat pentru prima dată la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice
de la Atena din anul 1896, dar nu a fost declarată ca Imn Olimpic până în anul 1957.
Flacăra olimpică este aprinsă la Olympia (Grecia) și purtată până în orașul gazdă de atleți. Aceasta joacă un rol important la Ceremonia de deschidere și arde pe tot parcursul olimpiadei. O flacără arzând neîntrerupt în timpul desfășurării Jocurilor Olimpice, simbolizând focul furat de la zei de către Prometeu, tradițională în olimpiadele
antice, a fost reintrodusă în anul 1928, cu prilejul Jocurilor Olimpice de la Amsterdam.
Torța care poartă flacăra olimpică din Grecia și până în țara de desfășurare a Jocurilor Olimpice a fost introdusă de către Carl DIEM cu ocazia controversatelor Jocuri Olimpice de la Berlin, din anul 1936. În zilele noastre, torța olimpică este aprinsă cu câteva luni înainte de începerea Jocurilor Olimpice, în localitatea Olympia din Grecia. Unsprezece femei, reprezentând virginele vestale, sunt personajele unei ceremonii în care torța este aprinsă de lumina soarelui prin intermediul unei oglinzi parabolice.
După aprinderea flăcării, virginele transmit flacăra purtătorului Torței olimpice, care va începe traseul olimpic care se va finalize în ziua Ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice. Cei trei “stâlpi” sau cele trei principii care stau la baza desfășurării Jocurilor Olimpice sunt: sport, mediu înconjurător și cultură. Odată aprinsă, Torța olimpică va fi purtată de mii de personae, sportive și personalități pe străzile țării organizatoare. De la o ediție la alta a Jocurilor Olimpice, Torța olimpică are un design nou, care ondulează principiile statului respectiv.
În ultimul timp, aproape că nu există ediţie a Jocurilor Olimpice la care alegerea mascotei oficiale să nu fie supusă criticilor. Concepţia
futuristă a artiştilor sau simbolistica exagerată nu a fost nici pe placul publicului, nici al presei. Şi totuşi, indiferent cât de apreciate sau hulite sunt, aceste mascote rămân în istorie, ca parte fundamentală a Jocurilor Olimpice.
Un afiș ori poster specific fiecărei ediții a Jocurilor Olimpice, combinând, de obicei, simbolurile Olimpiadei cu elemente particulare, caracteristice orașului și țării gazdă. Trebuie să menționăm că de la prima ediție modernă a Jocurilor Olimpice, cea de la Atena 1896 și până la cea de la Rio de Janeiro din 2016, s-a utilizat o gamă foarte
largă de idei și creații ale acestor afișe. Dacă la edițiile de până la 1964 se utilizau afișe foarte încărcate și colorate, după 1964, posterele au devenit mult mai simple, practice având imaginea logoului ediției și inelele olimpice.
Jurământul olimpic este rostit de către un sportiv și un arbitru la deschiderea fiecărei ediții a Jocurilor Olimpice. Sportivul, făcând parte din echipa țării organizatoare, țin în mână un colț al steagului
olimpic, rostind cuvintele: “În numele tuturor competitorilor, promit că vom lua parte la aceste Jocuri Olimpice, respectând și supunându-ne regulilor care le guvernează, dedicându-ne sportului fără doping sau alte substanțe stimulatoare, în adevăratul spirit al sportivității,
pentru gloria sportului și onoarea echipelor noastre.” Arbitrul, aparținând, de asemeni, țării gazdă, strânge în mână un colț al stindardului olimpic, rostind jurământul: “În numele arbitrilor și a oficialilor, promit că vom oficia aceste Jocuri Olimpice, respectând și supunându-ne regulilor care le guvernează, în adevăratul spirit al sportivității.”
Salutul olimpic este o variantă a salutului roman: brațul drept ridicat oblic către cer.
Este un salut similar celui hitlerist, cu excepția faptului că brațul este ridicat mai sus.
După cel de-al doilea război mondial s-a renunțat la acest simbol olimpic, pentru a nu fi confundat cu salutul nazist.
Ceremonia de deschidere a unei ediții ale Jocurilor Olimpice se organizează pe Stadionul Olimpic special ales pentru această ediție, de regulă construit special pentru acest eveniment olimpic. Ceremonia este o amplă desfășurare de resurse umane, care prin muzică, dans și teatru, este regizată în așa mod în cât să relateze cultura țării în care se vor organiza Jocurile Olimpice.
Festivitatea începe cu arborarea drapelului de stat al țării organizatoare și intonarea imnului național. Unul dintre momentele de glorie, când milioane de spectatori din întreaga lume urmărește la televizor, este defilarea delegațiilor olimpice pe Stadionul Olimpic.
Evenimentul festiv continuă cu arborarea Drapelului Olimpic, intonarea Imnului Olimpic, discursurile oficialilor, jurământul sportivilor și arbitrilor și culmină cu aprinderea Flăcării olimpice pe Stadionul Olimpic și declararea ediției respective deschisă.
Ceremonia de închidere a unei ediții de Jocuri Olimpice este asemenea celei de deschidere, unde se utilizează aceeași cantitate enormă de resurse umane care urmează o regizare bine pusă la punct a tradițiilor cultural autohtone.
Ceremonia de închidere a unei ediții ale Jocurilor Olimpice se termină cu discursurile oficialilor și transmiterea cheii olimpice și a Drapelului Olimpic de către primarul orașului gazdă către primarul orașului care va organiza viitoarea ediție ale Jocurilor Olimpice.
Cele trei medalii olimpice (aur , argint și bronz) au un model comun ,
stabilit de organizatorii fiecărei ediții a Jocurilor Olimpice. Între anii
1928 și 2000, una din fețele medaliilor includea imaginea lui Nike,
tradiționala zeiță a victoriei, ținând un palmier în mâna stangă și o
coroană de câștigător în cea dreaptă.
Din 2004, această față a medaliei s-a transformat într-o referință mult
mai explicită la caracterul grecesc al jocurilor. În această nouă variantă, zeița Nike este înfățișată zburând deasupra unui stadion panatenic, reflectând, astfel, reînnoirea Jocurilor Olimpice.
Premierea sportivilor se face pe un podium pentru primele trei locuri
ale tuturor probelor sportive. Ceremonia de înmânare a medaliilor este una sacră, unde toate concursurile sportive sunt întrerupte și toată atenția este îndreptată către premiere. Sportivii care urcă pe podium primesc medaliile și buchetul de flori din partea unor personalități ale sportului mondial ori național, sau membri ai Comitetului Internațional Olimpic. După primirea meritelor se intonează Imnul Național al învingătorului.
Ordinul llimpic este o distincție acordată unor personalități care au avut o contribuție importantă la mișcarea olimpică. Ordinul olimpic consta dintr-un lanț sau colier din aur, argint sau bronz (în funcție de gradul ordinului), înglobând cele 5 inele ale mișcării olimpice, flancate de o parte și de alta, de către însemnul “kotinos” (ramura de măslin).
Descoperă cu noi locuri pe care turișii nu le știu . Va fi interesant!
