13/08/2021
DREPT LA REPLICĂ
În realitate, cei care au mirosit mizeria în care vă scăldați domnule cristorian au înțeles bine că e o campanie comandată. Evident, deserviți niște interese ale celor 2 istorici cu care stați mereu la bârfe pe o terasă din piața cetății.
Drept indiciu celor interesați, Doamne Ajută S.R.L. nu e o rugăciune (detalii în privat).
Din nou v-ați dat cu părerea împrăștiind mizerie fără să vă informați, dar de data asta ați făcut niște lucruri mult mai grave. Iată de exemplu, ați intrat în cârdășie cu cei care au furat, au folosit în interes personal și au publicat oferta mea către Primărie. Urmându-vă exemplul civic, am depus plângere la poliție pentru a desluși în ce fel cei 2 domni de la muzeu au intrat în posesia unor date confidențiale, cm au folosit asta în scopul de a câștiga niște achiziții publice. Zic că nu v-ați orientat prea bine de data asta... Cred că merită să urmăriți subiectul, mai ales că acum faceți parte din el.
Să încep totuși să arăt lumii cât de neinformați, cât de amatori, cât de rău intenționați și cât de murdari la urma urmei sunt cei care au pornit această campanie de denigrare.
,,istoricul Liviu Zgarciu a descoperit că muzica pe care se desfășoară „spectacolul” cu Mihai Viteazul este un marș militar care preaslăvește națiunea turcă”
Pe lângă asta, am văzut că și istoricul care pare că are în garderobă 31 de tricouri de aceeași culoare (deh, doar sunt specialiști vestimentari) s-a raliat cu această opinie, așa cm o faceți și dvs.
Interesantă descoperire, zic eu. Noi, pe de altă parte credem că există o probabilitate destul de mare ca muzica cântată cu acea ocazie să fi sunat în felul acesta. Ce nu știți dumneavoastră și acei importanți istorici cu aptitudini dezvoltate de critici muzicali și de căutat pe youtube este faptul că această melodie este descoperită înainte ca dl Zgârciu să dea de ea pe youtube, de nimeni altul decât Dimitrie Cantemir. El a cules o grămadă de melodii otomane care probabil ar fi fost pierdute în alte circumstanțe. Crează chiar și un alfabet muzical în care le scrie turcilor toate melodiile culese de el din tradiția lor.
Iată 2 link-uri edificatoare:
https://www.youtube.com/watch?v=Ebeq-WldTxw
https://www.youtube.com/watch?v=xoluGbyBiTw
Acest al doilea link este exact marșul cântat de noi. Pentru distinsul istoric, expert muzical, om de televiziune, regizor, actor și reenactor, este jignitor.
Dar oare albanezii nu or fi jigniți de faptul că imnul lor e pe muzică de Ciprian Porumbescu?...
https://www.youtube.com/watch?v=wn_qsHu6rj8
Sau evreii cm se mai suportă știind că imnul lor este celebra melodie ,,Cucuruz cu frunza-n sus”?
https://www.youtube.com/watch?v=hBczbwE3xiI
Ca să tratez subiectul acesta la un nivel unde percepția mea probabil nu va ajunge niciodată, inegalabilii reenactori care vorbesc publicului la microfon tip lavalieră, își desfășoară reprezentația cu Garda Apulum pe muzică de Vangelis, sau pe coloane sonore din filme celebre.
Ni s-a reproșat că la prima repetiție Mihai Viteazul ținea barda în mâna dreaptă și chestiunea asta a fost catalogată drept măcelărire a istoriei. Vă solicit să aveți răbdare câteva secunde până la finalul clipului următor și apoi sa îmi precizați mâna în care tine personajul buzduganul. Și deasemenea, vă solicit sa îmi precizați dacă este și aici vorba de o măcelărire a istoriei sau se vreo inspirație divină.
https://youtu.be/GcsVshCeLjM
Exact, domnilor și doamnelor! Chiar el este! Cine nu îl cunoaște, vă pot da detalii în privat.
Când am început să creem costumele, evident că am început cu asistență istorică. Poate că de la masa istoricilor din juriul de la Invidioșii au talent nu s-a văzut bine, zic... pentru asta vă punem la dispoziție imagini mai de aproape, netulburate de pahare consumate și de ură. Puteți vedea în imagini inclusiv platoșa lui Mihai Viteazul - cea pe care expertul istoric și evaluator Zgârciu a valutat-o la 100 de lei... Și pantalonii care domnia lui îi apreciază ca fiind de la second hand. Și ciocatele terfelite de vestitul Istoric Croitor Cizmar Zgârciu ... dacă veți avea curiozitatea să le studiați vă veți da seama că nu sunt frumoase, ele sunt excepționale. (aici îmi permit și eu o părere de specialist). Căciula lui Mihai Viteazul e foarte frumoasă, ca de altfel toate celelalte. Sunt toate făcute anul acesta în preajma Paștelor de un blănar de lângă Humulești)
https://www.facebook.com/LaAlbaIuliaIstoriaPrindeViata/posts/166181055614695
O altă critică de specialitate a fost că este incredibil cm ne-am permis noi să punem episcopul în ariergardă...
„În capul lor era episcopul catolic Dimitrie Napras, încongiurat de tot clerul său. El felicită în numele poporului pe domn de sosirea sa, urându-i tot felul de fericiri ... ” (Nicolae Bălcescu)
În felul acesta am înțeles noi să ne documentăm reprezentația, recuzita, scenariul. Cu ajutorul a 4 doctori în istorie, cu ajutorul unor specialiști costumiști de la o prestigioasă casă de producție de spectacole.
Am fost criticați că nu dezvăluim numele istoricului medievist. E adevărat, nu voi face lucrul acesta pentru a nu-l expune dejecțiilor pe care le răspândiți. Pot, însă să vă reproduc o părere de a lui, făcută public, nu neapărat cu această ocazie, dar mulți se vor regăsi în ea.
„Provocat, aș scrie că ceva concentrat din mediul nostru de viață, poate fi denumit „omul-gunoi”. Nu este doar ceva vegetativ, ci unul care împute lumea în care trăiește; de la social, la natural. Omul-gunoi este submediocru, autosuficient, naționalist, religios de ocazie, ușor de capacitat pentru „cauze” obscure, dar bine mediatizate. La culoare este gri, la voce este mare, ca la comunicat pe tarla, la fapte microscopic și fundamental leneș. Dacă stau mai mult de un minut, mai găsesc că se spală econimic, are timpane groase, tupeu de golan și alegeri politice instantanee”.
Dar cine suntem noi... niște amatori care vrem să facem de rușine orașul... Îmi cer scuze dacă v-am provocat greață sau rușine. Am observat că postările dumneavoastră și ale celor 2 istorici ce au apărut în această replică cu greu ajung la un număr de aprecieri format din 2 cifre
Mulțumim tuturor celor peste 10000 de oameni care au apreciat 2 postări în cu reprezentațiile noastre din weekend.
În ceea ce privește minciunile sfruntate, interpretările tendențioase legate de sifonarea banului public, de prietenia mea cu domnul Primar, de abonarea noastră la banul public, de tertipurile folosite, de apartenența dumneavoastră la un grup care utilizează metode necurate de a-și câștiga achizițiile publice, vă informez că toate acestea stau la baza unui proces ce se va desfășura între mine și dumneavoastră. Minciuni nefondate, care încearcă să pună într-o umbră imaginea mea, și a altora. Dacă alții sunt dispuși să vă tolereze, eu nu sunt.
În încheiere, vreau totuși, să mai ating o dată subiectul în profunzimea lui
https://www.facebook.com/LaAlbaIuliaIstoriaPrindeViata/posts/148297520736382
Doamne ajută!
P.S. (SRL, pentru cunoscători)