15/03/2021
Potlogii constituie o emblemă a stilului brâncovenesc. Născut ca un fenomen artistic de sinteză între elemente autohtone și cele de influență atât orientală, cât și occidentală, între tradiție și inovație artistică, stilul brâncovenesc a biruit peste timp. Complexul monumental, care se întinde pe o suprafață de 23.000 de metri pătrați, era alcătuit din mai multe elemente: poarta de intrare, încăperile corpului de gardă, locuinţele slujitorilor curţii, cuhnia, droşcăria, vechea casă boierească și, evident, cel mai important, palatul. Alături se află biserica, înălțată tot de voievod, în 1683, pe când era mare spătar. Ansamblul este format dintr-o incintă dreptunghiulară, compartimentată în trei curți, separate prin șiruri de clădiri cu portice și ziduri: curtea de primire, curtea slujitorilor şi grădinile. Cea mai întinsă dintre curţi este curtea de primire, de formă aproape pătrată, ce se întinde de la intrare până la faţada de sud a palatului. Curtea de serviciu, sau a slujtorilor, era drepunghiulară și ceva mai scurtă. Era situată la stânga celei principale şi avea accesul pe latura de vest a incintei. Cea de a treia curte, care forma grădina, cuprinde toată partea de nord (circa 2/3 din incintă), inclusiv clădirea palatului, până în lunca Sabarului.
Construcția și elementele componente ale Palatului Domnesc
În anul 1698, Constantin Brâncoveanu a ridicat, din temelii, o curte domnească la Potlogi, în centrul căreia se afla palatul. Curtea de la Potlogi, pe care domnul o ridică la statutul de curte domnească dinastică, a fost zidită pentru Constantin, fiul cel mare și prezumtivul moștenitor al tronului țării. Un boier de încredere, din zonă, care avea curți la Corbii Mari, Mihai Corbeanu, al doilea postelnic, a fost numit ca ispravnic al lucrărilor de edificare a noii reședințe domnești. Logofătul Radu Greceanu, cronicarul oficial al domnitorului, nota cum, în iulie 1698, “măria sa în București n-au mai șezut, ci s-a ridicat de au mers la Potlogi, de au văzut casele mării sale ce se lucra acolo ˮ.
Nucleul spațiului aulic era palatul domnesc, unul dintre cele mai prețioase monumente de arhitectură civilă românească medievală. Are în componența sa pivniță, parterul și etajul. Pe cele patru laturi existau patru scări, dintre care astăzi se păstrează numai două, ce facilitau accesul dinspre palat spre curte și grădini. La nivelul parterului, pe jumătate îngropată, se află pivnița. Este încadrată simetric de camere de seviciu la est și vest, precum și de logia nordică a parterului. Pivnița, cu accesul prin colțul de sud-est al palatului, era boltită în calote, sprijinite de un stâlp central. Deasupra acestui stâlp se afla o ascunzătoare boltită, care facea legătura cu camera tezaurului, situată la etaj, dar și cu exteriorul, printr-un culoar boltit, care se mai păstrează intact și azi. Etajul era compartimentat conform unor criterii funcționale complexe, cuprinzând o sală de ospețe, apartamentele doamnei și alte domnului, camera tezaurului, loggie, umblători și un sacnasiu. Încăperile etajului erau luminate prin ferestre mari, arcuite la partea superioară. Pereții interiori, ca și cei exteriori, erau decorați cu stucaturi, cu influențe decorative aparținând atât stilului Renașterii italiene târzii cât și stilului oriental.
sursa: http://www.muzee-dambovitene.ro
foto Steluța Popescu
