09/09/2024
Natura face parte din viața noastră. Am crescut din sămânță, din pământ, și facem parte din toate acestea, dar ne pierdem rapid sentimentul că suntem animale ca și celelalte. Poți simți ceva pentru un copac, să te uiți la el, să vezi frumusețea lui, să asculți sunetul pe care îl scoate? Poți fi sensibil la o plantă mică, la o buruiană mică, la liana care crește pe perete, la lumina de pe frunze și la numeroasele umbre? Trebuie să fii conștient de toate acestea și să ai acel sentiment de comuniune cu natura din jurul tău. Poate că locuiești într-un oraș, dar ai copaci acolo. O floare din grădina alăturată poate fi prost îngrijită, înțesată de buruieni, dar privește-o, simte că ești parte din toate acestea, parte din toate lucrurile vii. Dacă rănești natura, te rănești pe tine însuți.
Se știe că toate acestea au mai fost spuse înainte în diferite moduri, dar se pare că nu le acordăm prea multă atenție. Oare suntem atât de prinși în propria noastră rețea de probleme, în dorințele noastre, în impulsurile noastre de plăcere și durere, încât nu ne uităm niciodată în jur, nu privim luna? Privește-o. Privește cu toți ochii și urechile, cu simțul mirosului. Privește. Priveste ca și cm ai privi pentru prima dată. Dacă poți face asta, vei vedea pentru prima dată acel copac, tufiș sau fir de iarbă. Apoi îți poți vedea profesorul, mama sau tatăl, fratele sau sora, pentru prima dată. Există un sentiment extraordinar în legătură cu asta: mirarea, curiozitatea, miracolul unei dimineți proaspete care nu a mai fost niciodată și nu va mai fi niciodată.
Fii în comuniune cu natura, nu prins verbal în descrierea ei, ci fii parte din ea, fii conștient, simte că aparții de toate acestea, fii capabili să simți dragoste pentru toate acestea, să admiri o căprioară, șopârla de pe perete, acea ramură ruptă întinsă pe pământ. Privește steaua de seară sau luna nouă fără să spui un cuvânt, fără să spui cât de frumoasă este și apoi să-i intorci spatele, atras de altceva, ci privește acea stea unică și acea lună nouă delicată ca și cm ar fi pentru prima dată. Dacă există o astfel de comuniune între tine și natură, poți să comunici cu oamenii, cu băiatul care stă lângă tine, cu profesorul tău sau cu părinții tăi. Am pierdut orice simț al relației în care nu există doar o declarație verbală de afecțiune și grijă, ci și acest simț al comuniunii, care nu este verbal. Este sentimentul că suntem cu toții împreună, că suntem cu toții ființe umane, nu divizați, nu separați, nu aparținând vreunui grup sau rasă sau unor concepte idealiste, ci că suntem cu toții ființe umane, care trăim pe acest extraordinar și frumos pământ.
🌿
Nature is part of our life. We grew out of the seed, the earth, and we are part of all that, but we are rapidly losing the sense that we are animals like the others. Can you have a feeling for a tree, look at it, see the beauty of it, listen to the sound it makes? Can you be sensitive to the little plant, a little w**d, to that creeper growing up the wall, to the light on the leaves and the many shadows? One must be aware of all this and have that sense of communion with nature around you. You may live in a town, but you do have trees here and there. A flower in the next garden may be ill-kept, crowded with w**ds, but look at it, feel that you are part of all that, part of all living things. If you hurt nature, you are hurting yourself.
One knows all this has been said before in different ways, but we don’t seem to pay much attention. Is it that we are so caught up in our own network of problems, our desires, our urges of pleasure and pain that we never look around, never watch the moon? Watch it. Watch with all your eyes and ears, your sense of smell. Watch. Look as though you are looking for the first time. If you can do that, you see for the first time that tree, bush or blade of grass. Then you can see your teacher, your mother or father, your brother or sister, for the first time. There is an extraordinary feeling about that: the wonder, the strangeness, the miracle of a fresh morning that has never been before and never will be.
Be in communion with nature, not verbally caught in the description of it, but be a part of it, be aware, feel that you belong to all that, be able to have love for all that, to admire a deer, the lizard on the wall, that broken branch lying on the ground. Look at the evening star or the new moon without the word, without merely saying how beautiful it is and turning your back on it, attracted by something else, but watch that single star and new delicate moon as though for the first time. If there is such communion between you and nature, you can commune with man, with the boy sitting next to you, with your educator or with your parents. We have lost all sense of relationship in which there is not only a verbal statement of affection and concern but also this sense of communion, which is not verbal. It is a sense that we are all together, that we are all human beings, not divided, not broken up, not belonging to any group or race or some idealistic concepts, but that we are all human beings, living on this extraordinary, beautiful earth.
- Krishnamurti
