Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. Având 134.227 locuitori la recensământul din 2002, este al optsprezecelea oraș ca populație din România. Orașul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de
curbură, într-o regiune cu climă temperată. Buzău, al cărui nume este atestat documentar din anul 376 e.n., a fost un important târg și sediu episcopal ortodox în Evul Mediu. Activitățile economice principale din oraș în epoca medievală au fost comerțul și agricultura. După încheierea unei perioade de distrugeri succesive în secolele al XVII-lea–al XVIII-lea, economia Buzăului a căpătat și o importantă componentă industrială, în paralel cu dezvoltarea unui sistem de învățământ. În această perioadă a fost construit și Palatul Comunal, clădirea emblematică a orașului, a fost amenajat parcul Crâng, principala zonă verde și, tot atunci, Buzău a devenit un important nod feroviar. În perioada comunistă, orașul s-a extins mult, triplându-și populația, și au fost construite numeroase fabrici, din care mare parte funcționează și astăzi, în contextul trecerii la o economie de piață. Printre personalitățile marcante originare din Buzău se află politicianul Alexandru Marghiloman, poetul Vasile Voiculescu, dramaturgul George Ciprian și cântăreața Mihaela Runceanu. De asemenea, în acest oraș au locuit temporar Ion Luca Caragiale, care a deținut un restaurant în oraș; sculptorul Constantin Brâncuși, care și-a instalat sculptura Rugăciune în cimitirul Dumbrava; și biologul George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru medicină, care a studiat în Buzău, absolvind liceul B.P. Municipiul Buzău este situat în zona centrală a județului, la 120 km de București, în sud-estul României, și ocupă o suprafață totală de 81,3 km2. Municipiul se află la cotul Carpaților de curbură, la confluența drumurilor între trei mari provincii românești: Muntenia, Transilvania și Moldova. Râul Buzău, pe al cărui mal drept se află, formează limita nordică a orașului. Forma orașului este alungită, orașul fiind mai mare de-a lungul râului. Buzăul ocupă altitudini de la 101 metri în nord-vest, în apropierea dealurilor până la 88 metri în apropierea râului, media fiind de 95 de metri (cât este și altitudinea în centrul orașului, în piața Dacia). Astfel, Buzău este un oraș aflat într-un relief plat, cu o diferență de altitudine de 10 metri de-a lungul unei linii de 4 km. Etimologie
Plecând de la forma grecească Μουσεος (Mouseos), istoricul Vasile Pârvan considera că numele Buzăului vine de la forma tracică Bouzeos, transcris greșit (Μπ se pronunță B în grecește, ori în textul antic a fost omis π). A emis ipoteza că denumirea derivă din radicalul trac Buzes, la care s-a adăugat sufixul -eu, formă a vechiului -aios (greco-latin). http://ro.wikipedia.org/wiki/Buzau