Itinerarium Travel

Itinerarium Travel Suntem o agenție de turism de nișă, care a fost înființată în anul 2016, ca rezultat al unei pasiuni, aceea de a călători.

Dorința noastră este de a oferi celor care împărtășesc entuziasmul pentru calatorii asemenea nouă, oportunitatea de a explora locații uimitoare din țara noastră și din Europa. Traseele noastre turistice sunt atent concepute de specialiști în domeniul culturii, punând accentul pe nevoile clienților și pe detalii, care corespund celor mai exigente așteptări, oferind clienților noștri oportunitatea d

e a vizita cele mai reprezentative si spectaculoase obiective ale fiecărei destinații. Scopul nostru este să oferim celor care aleg să călătorească prin intermediul agenției noastre experiențe cu adevărat culturale, servicii conform așteptărilor și călătorii memorabile. Propunem circuite tematice, realizate în țară sau în străinătate, alături de specialiști în domeniul istoriei, artei, geografiei, bazându-ne pe principii stabilite în urma experienței acumulate, care impun o îmbinare optimă intre tipurile de obiective vizate și modalitățile de vizitare acestora. Un alt tip de turism vizat este cel de aventură, prin care ne propunem trăirea unor experiențe active in natură, care să dezvolte spiritul de echipă și prețuirea patrimoniului natural.

Secvențe din Muntii Retezat, din acest weekend.⛰️
09/09/2024

Secvențe din Muntii Retezat, din acest weekend.⛰️

Momente speciale din circuitul nostru în Portugalia, din luna iulie! Ne-am bucurat de farmecul Lisabonei și al orașului ...
24/08/2024

Momente speciale din circuitul nostru în Portugalia, din luna iulie! Ne-am bucurat de farmecul Lisabonei și al orașului Porto, am explorat istoria și cultura în Coimbra, ne-am relaxat pe plajele superbe din zona Setúbal și Cascais, și am fost martorii unui răsărit magic la capătul Europei, la Cabo da Roca. Am fost fascinați de mănăstirile impresionante și palatele de poveste. Fiecare loc vizitat a adăugat o notă unică acestei aventuri de neuitat! 🇵🇹

15/08/2023

A început prima rundă de înscrieri pentru Circuitul Târgurilor de Crăciun. Înscrierile se fac pe bază de avans până în data de 1 septembrie. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați site-ul nostru: https://itinerarium.ro/produs/castele-si-targurile-de-craciun/, să ne lăsați un mesaj privat sau ne găsiți la numărul de telefon +40 (744) 221 699 🎄🌟 Vino și trăiește magia sărbătorilor alături de noi! ✨🎅

TOP 5️⃣ TRASEE MONTANE DIN ROMÂNIA!😍 Dacă ești interesat de traseele montane, lasă-ne un comentariu cu “vreau și eu” sau...
05/07/2023

TOP 5️⃣ TRASEE MONTANE DIN ROMÂNIA!

😍 Dacă ești interesat de traseele montane, lasă-ne un comentariu cu “vreau și eu” sau scrie-ne în privat și te introducem într-un grup exclusiv al pasionaților de aventură ca să nu ratezi nicio escapadă! 🆘

Timpul trece și nici nu ne dăm seama 😅Nu ai găsit vacanțele care să ți se potrivească pentru vara aceasta? 😕Ne ocupăm no...
02/07/2023

Timpul trece și nici nu ne dăm seama 😅

Nu ai găsit vacanțele care să ți se potrivească pentru vara aceasta? 😕

Ne ocupăm noi de tot procesul! Avem nevoie doar să completezi formularul accesând link-ul din bio, iar mai apoi îți pregătim vacanța conform nevoilor și dorințelor tale! ❤️

Fie că sunt destinații pe care știi deja că vrei să le vizitezi, sau nu ești sigur unde vrei să călătorești, te ajutăm și cu recomandări în legătură cu destinațiile cele mai potrivite pentru tine! 😇

Vacanța ta de vis te așteaptă! 🤩

😳 Prețuri suprinzător de mici pentru 6 destinații din Paradis, doar în luna Iulie!1️⃣ Bahamas, Insulele Caraibe2️⃣ Punta...
24/06/2023

😳 Prețuri suprinzător de mici pentru 6 destinații din Paradis, doar în luna Iulie!

1️⃣ Bahamas, Insulele Caraibe

2️⃣ Punta Cana, Insulele Caraibe

3️⃣ Belize, Insulele Caraibe

4️⃣ Cancun, Mexic

5️⃣ Nha Thang, Vietnam

6️⃣ Phuket, Thailanda

💭 Acestea sunt cele 6 destinații care au prețuri accesibile în luna iulie, pentru că această lună este în general ploioasă și turiștii o evită, dar dacă îți faci bine temele, poți să ai un sejur de vis!

❤️ Nu uita să ne urmărești dacă vrei să iei cele mai bune decizii când călătorești!

Îți prezentăm noul portal al vacanțelor tale! 💙Indiferent de nevoi și preferințe, itinerarium îți oferă vacanța ideală.N...
19/06/2023

Îți prezentăm noul portal al vacanțelor tale! 💙

Indiferent de nevoi și preferințe, itinerarium îți oferă vacanța ideală.

Ne-ai vizitat site-ul până acum? 🤓

Ce părere ai? Îți place? 😍

Îți așteptăm opinia în comentarii 📝

😍 O experiență de neuitat în Franța, combinând farmecul orașului luminilor cu frumusețea și eleganța regiunii rurale.✨ P...
06/06/2023

😍 O experiență de neuitat în Franța, combinând farmecul orașului luminilor cu frumusețea și eleganța regiunii rurale.
✨ Parisul te va încânta cu frumusețea sa arhitecturală, arta, cultura și gastronomia sa rafinată.
🏰 Pe Valea Loarei vom explora castelele și grădinile lor impresionante, iar în regiunea Champagne ne vom bucura de o degustare de excepție.🥂
❗️ Dăm startul ultimelor înscrieri pentru acest circuit inedit.
🥳 Dacă vrei să creezi amintiri de neuitat într-una dintre cele mai frumoase regiuni ale Franței accesează link-ul: https://itinerarium.ro/product/circuit-valea-loarei-paris/ sau contactează-ne direct la numărul +40 (744) 221 699, la telefon sau pe WhatsApp.

Ce zici de o vizită la cele mai frumoase castele de pe Valea Loarei, plimbări pe străzile Parisului și o degustare de șampanie în regiunea Champagne ?

CUM POȚI SĂ AI CEA MAI PROASTĂ VACANȚĂ? 😳Ți-a plăcut postarea și ți-ai dori servicile pe care le-am menționat la sfârșit...
24/05/2023

CUM POȚI SĂ AI CEA MAI PROASTĂ VACANȚĂ? 😳

Ți-a plăcut postarea și ți-ai dori servicile pe care le-am menționat la sfârșitul acesteia?

🔗 Atunci călătorește cu noi, accesând link-ul din bio!

În caz că nu ți se potrivesc circuitele noastre din urmatoarea perioadă, ai libertatea de a călători în stilul tău oriunde, oricând, cu oamenii tăi, fără nicio grijă, prin serviciul nostru de vacanțe personalizate. 🫶

Am trecut la alt nivel! 🫶La itinerarium travel, suntem mereu dedicați să îți oferim cele mai bune servicii și să îți îmb...
16/05/2023

Am trecut la alt nivel! 🫶

La itinerarium travel, suntem mereu dedicați să îți oferim cele mai bune servicii și să îți îmbogățim viața prin experiențe unice.

De aceea, suntem încântați să îți prezentăm noua noastră față a brandului. Am lucrat din greu pentru a îmbunătăți serviciile noastre, în special, introducând o experiență personalizată de la A-Z care să-ți transforme vacanța mult visată în realitate!

Suntem nerăbdători să te ajutăm să îți creezi amintiri în cele mai frumoase destinații din lume. 💌

Îți mulțumim pentru că ești alături de noi în această călătorie!😍

Tu ce spui de noul nostru look? 🥳

Lasă-ne mai jos un comentariu cu “❤️” dacă îți place sau cu “💔” dacă nu e pe placul tău.

13/05/2023

🇫🇷Muzeul Luvru. Dacă ar fi să admirăm fiecare exponat timp de 30 de secunde,am avea nevoie de 100 de zile să vizităm tot muzeul.
📸Poză realizată în anul 2016,în cadrul circuitului cultural desfășurat pe traseul Austria-Germania-Franța.

13/05/2023

🌉Ponte Vecchio-Cel mai vechi pod din Florența⬇️

In apropiere de pod se află Biserica Santa Felicità, prin fața căruia trece Coridorul lui Vasari, care făcea legatura dintre Palazzo Vecchio si Palazzo Pitti. O fereastră a coridorului permite vederea în interiorul bisericii. În interiorul bisericii găsim capodoperele pictorului Pontormo.

În vara anului 2021, am vizitat sudul Italiei și a fost o experiență de neuitat. Anul acesta ne-am propus iar să organiz...
25/01/2023

În vara anului 2021, am vizitat sudul Italiei și a fost o experiență de neuitat. Anul acesta ne-am propus iar să organizăm acest circuit de vis. Au început inscrierile însă locurile sunt limitate. Rezervați-vă locul din timp ❤️🌍
Pentru rezervari:
What’s App 👉 0744 221 699
E-mail👉[email protected]

În acest weekend am explorat Munții Rarău🏔️
16/01/2023

În acest weekend am explorat Munții Rarău🏔️

Itinerarium Travel organizează anul acesta vacanță la ski în Austria😍
11/01/2023

Itinerarium Travel organizează anul acesta vacanță la ski în Austria😍

18/12/2022

🏰Palatul Residenz, München, reședința regiilor Bavariei, vizitat în circuitul nostru din această lună 🌍
05/12/2022

🏰Palatul Residenz, München, reședința regiilor Bavariei, vizitat în circuitul nostru din această lună 🌍

Address

Iuliu Maniu, 30
Cluj-Napoca

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Itinerarium Travel posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Itinerarium Travel:

Videos

Share

Category

Nearby travel agencies


Other Travel Companies in Cluj-Napoca

Show All