07/02/2024
Krikor Zambaccian - un colectionar aparte
Născut la Constanţa, la 6 februarie 1889, Krikor Zambaccian avea să crească în casa părintească de pe strada Mircea cel Bătrân, în zona veche a oraşului, alături de fratele său, Onik. Tatăl era contabil la o firmă de negoţ cu ţesături, iar mama era menajeră.
Micul Krikor a învăţat la liceul din Constanţa, dar familia avea ambiţii şi posibilităţi financiare care i-au permis să îl trimită la Institutul Superior de Comerţ din Anvers. Ia lecţii de vioară şi prinde gustul artei vizitând muzee celebre şi cumpărând tablouri de la tineri pictori.
„Economiseam câte ceva din banii pe care mi-i trimitea familia pentru întreţinere şi, din când în când, cumpăram un tablou. Nu o dată am cumpărat tablouri de la tineri pe care nu-i cunoştea nimeni şi care mai târziu au ajuns celebri“, mărturisea colecţionarul de artă, citat de publicistul constănţean Simion Tavitian, în volumul „Armenii dobrogeni în istoria şi civilizaţia românilor“ (Editura Ex Ponto, 2004).
Krikor îi câştigă prietenia lui Ion Minulescu, care îi dedică poezia „Sosesc corăbiile“, publicată în 1907:
„Lui Krikor Zambaccian
Sosesc corăbiile,
Vino,
Să le vedem cm intră-n port -
Să le vedem cum, obosite de-atâta luptă cu furtuna,
Îşi lasă ancorele grele să cadă una câte una,
Aşa cm fiecare parcă şi-ar îngropa câte un mort!...
Sosesc cu pânzele umflate,
Ca nişte sânuri de femeie
Pe care-o buză pătimaşă le-a-nvineţit de sărutări,
Şi parcă-aduc cu ele toată splendoarea vechilor serbări
În cinstea lui Neptun -
Temutul stăpân al Mărilor Egee.
Sosesc din larg, misterioase,
Ca nişte semne de-ntrebare...
Nu ştim din care fund de lume -
Din răsărit,
Sau din apus -
Dar ştim că ori de unde pleacă
Ne-aduc veşti noi şi-ndestulare...
Sosesc corăbiile...
Vino,
Să le-ntrebăm ce ne-au adus!...“
Tânărul Krikor se întoarce la Constanţa în 1913 şi peste un an este mobilizat pe frontul Primului Război Mondial. Aşa îi cunoaşte printre camarazi pe pictorul Camil Ressu sau pe sculptorul Cornel Medrea. În oraşul natal avusese ocazia să îi întâlnească pe pictorii care îşi găseau inspiraţia în Dobrogea: Marius Bunescu (cel care avea să joace un rol important în organizarea Muzeului Naţional de Artă) şi Ion Theodorescu-Sion.
Întors din război, se stabileşte la Bucureşti, unde începe să se afirme ca un fin cunoscător al artei. Publică lucrări de critică despre artiştii plastici ai vremii – Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Camil Ressu.
În anul 1947 face prima donaţie către statul român: 240 opere de artă din colecţia sa şi casa din parcul Filipescu, de pe strada ce-i poartă astăzi numele. În Muzeul Zambaccian îşi are locul galeria marilor pictori şi sculptori români, inclusiv Brâncuşi, dar şi străini: Picasso, Cezanne, Matisse, Renoir. „Mulţumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit să realizez această colecţie pe care o donez poporului român. Aduc omagiul meu talentelor româneşti care în elanul lor m-au ridicat şi pe mine spre piscuri de lumină. Mă simt uşurat, ca acela care s-a spovedit şi s-a împărtăşit. Plec de aici iluminat“, a spus Krikor Zambaccian la inaugurarea muzeului său. În omagiile elitei intelectualităţii româneşti, colecţionarul este decorat de Regele Mihai cu medalia Meritul Cultural în grad de Ofiţer.
Un an mai târziu este primit în rândurile Academiei Române. Corneliu Baba descrie în amintirile sale care era cea mai mare desfătare a colecţionarului Zambaccian: noaptea cobora din dormitorul de la etaj şi mergea în odăile unde erau expuse tablourile şi sculpturile. Trecea pe la fiecare, le mai aranja, le ştergea de praful nevăzut, apoi se aşeza într-un fotoliu şi rămânea în contemplare ore în şir. Arta îi vorbea, iar el ştia s-o asculte.
Sfârşitul vieţii i-a adus amărăciunea şubrezirii sănătăţii. S-a îmbolnăvit de Parkinson, apoi de cataractă şi inevitabil a orbit. Cea mai grea pedeapsă pentru iubitorul de frumos. Dar frumosul îi rămăsese în faţa ochilor minţii. Krikor H. Zambaccian a murit la 18 septembrie 1962, iar după 15 ani comuniştii îi închid muzeul şi mută colecţia. Uniunea Armenilor din România reuşeşte redeschiderea sa în 1996, pentru a bucura ochii unei lumi întregi.
În cinstea sa, o stradă de pe malul mării din Constanţa natală poartă numele Krikor H. Zambaccian.
Foto: Wikipedia ( pictura de Camil Ressu)
