O chemare ce vine de la sine şi din sine. „Axis mundi” e satul, un univers bogat de mitologie popularã şi cultã, o triadã-naştere, viaţã, moarte- care conduce fiinţa umanã spre coordonatele ei ancestrale.
Parcurgând drumul dinspre Baia-Mare spre Tg. Lãpuş, şi ajungând în comuna Copalnic Mãnãştur, în pãrţile sudice, sus, pe culmile generos împãdurite, la altitudinea de 811m, se gãseşte satul Preluca Veche.
Zona, intercalatã de cursurile râurilor Bloaja şi Lãpuş, se caracterizeazã printr-o varietate de peisaje, un paradis situat departe de lumea prea „dezlãnţuitã”.
Aici, în urmã cu sute de ani, stãpâneau impetuos pãdurile, şi ca un argument, vine întâia denumirea satului -„Preluca”, ceea ce reprezintã poianã în mijlocul pãdurii, apoi alte denumiri care explicã acest fapt: Sãcãturã, Sãlhã, Unditãu, Valea Arinului, Dosul Paltinului, etc. toate denumiri cu rezonanţã strãveche care înseamnã şi azi numele unor aşezãri în pãdure.
Din spusele celor bãtrâni, şi din cercetãrile documentelor foarte vechi reiese cã prima aşezare a acestor ţinuturi a fost Preluca Veche – „satul bãtrân” – sat întemeiat în Dosul Paltinului, aproape de valea cu acelaşi nume, Valea Paltinului. Inspre sud, satul este protejat, oarecum, de dealul mai puţin împãdurit dar presãrat cu pâlcuri solitare de pãdure, piatrã şi susur de izvoare, Poiana, locul pe care şi azi turmele urcã adãpostind cerul în cântecul de fluier.
In locul acesta, au poposit în urmã cu sute de ani, doi fraţi cu familiile lor. Cel mai vârstnic se numea Nechita iar cel mai tânãr, Florea. Erau oameni bine clãdiţi, dovedindu-şi vitejia într-o bãtãlie dusã împotriva unei cete de tãtari. Cei doi fraţi au ucis pe conducãtorul acestei cete de nãvãlitori şi au primit, ca rãsplatã din partea stãpânirii, diploma de nemeş şi loc de aşezare- ţinutul în care se aflã astãzi oraşul Dej. Despre acest act oficial se spune cã era scris pe pergament, cu litere latine aurite. Documentul s-a pãstrat ani mulţi într-o casã din „Dâmbu’ Ursului” care ulterior a ars.
Pentru cã erau ciobani, cei doi fraţi au cerut în schimb, loc de aşezare, dealurile împãdurite din partea nordicã. Deplasându-se aici cu turmele de oi, au tãiat un paltin bãtrân din lemnul cãruia şi-au construit locuinţa şi au folosit trunchiul tãiat ca masã.
Apoi, fratele mai mic, Florea, şi-a ales, pentru a-şi pãşuna turmele, dealul nordic ce a primit denumirea „Vârful Florii” dupã numele sãu.
Aceşti doi oameni sunt strãmoşii locuitorilor din Preluca Veche. Chiar şi azi, mulţi, poartã numele Florian şi Nechita.
Din aceste locuri au plecat, apoi, primii locuitori care au întemeiat satul Preluca Nouã, numit de cei mai vârstnici „La Pãdure”.
O bunã perioadã de timp, a fost unitate între cele douã sate, formând o comunã pânã dupã cel de al doilea Rãzboi Mondial. Biserica veche a satului e unicã în felul ei, cu ziduri puternice de piatrã, adusã de oameni cu trãsurile cu boi de la carierele de piatrã din Coaş.
Peisajul? Bogat precum zestrea sufleteascã a locuitorilor. Izvoare, cascade, coline domoale sau abrupte, pãduri seculare, livezi în explozii florale sau cuminţite de rod şi gospodãrii care etaleazã într-un fel sau altul doar expresia hãrniciei şi aprecierea autenticului.
Urmele care vorbesc de haiducul Pintea Viteazul, întâmplãri vechi, vesele sau dramatice, încununate de aura legendarã, determinã sufletul dornic de cunoaştere sã viziteze aceste locuri, sã-l primeneascã în tradiţii şi obiceiuri autentice, sã-l limpezeascã în credinţa lor ca-ntr-un izvor şi sã poarte apoi cu sine ideea de verticalitate umanã, ca amprentã a veşniciei cu adevãrat rustice.
