22/09/2022
Sâmbătă 24 septembrie 2022, la Castelul Corvinilor, vă invităm la premiera filmului
EGREGORA: COMOARA PIERDUTĂ
„Egregora. Comoara pierdută” este un film care pune în valoare frumusețea locurilor din România. Scene ce pot fi văzute în film s-au realizat la Castelul Corvinilor, dar și la Sarmisegetusa, Bâlea Lac, peștera Polovragi, Babele, Corbii de Piatră, Bucegi-Sfinxul, mânăstirea Cârța, vârful Omu, Transfăgărășan, Cazanele Dunării, peștera Ialomicioara, Valea Obârșiei sau Sighișoara.
Filmul redă călătoria a noua orfani care pornesc într-o aventură spectaculoasă, cu scopul de a găsi comoara pierdută a regelui Decebal și secretele civilizației dacice . Pe acest “drum” al provocărilor, copiii vor întâlni tot felul de personaje: inamici, șarlatani și mentori. Ei vor înțelege viața așa cm e, cu frumusețile și tristețile ei, și vor învăța despre secretele alchimiei.
Distribuția filmului este una de excepție, din care fac parte Ştefan Velniciuc (Iancu de Hunedoara), Daniel Nuţă (Vlad Ţepeş), Eduard Trică (Radu cel Frumos), Maia Morgenstern (contesa Madgia), Dimitri Bogomaz (Călugărul), Ramona Bădescu (contesta Francesca), Florin Stancu (Stancu), Andrei Chiriac (căpetenia Dragonilor), Răzvan Gheorghiu (Arun), Ionuţ Deliu (Ionuţ) şi alţii.
După vizionare publicul va putea dialoga direct cu regizorul Andrei Chiriac, prezent la eveniment.
Premiera va avea loc la CASTELUL CORVINILOR, în Sala Palatului Bethlen, începând cu ora 20.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!❤️🏰