12/05/2023
Dragi locuitori ai judeţului Braşov, vă invit încă de pe acum la festivităţile pe care le organizăm cu prilejul deschiderii oficiale a Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav!
În parteneriat cu Regia Autonomă „AIBG” şi cu Primăria Oraşului Ghimbav, în weekend-ul 10-11 iunie vom avea „Ziua Porţilor Deschise”, un eveniment la care îmi doresc să participaţi în număr cât mai mare, deoarece vă vom pregăti spectacole aviatice de înaltă ţinută, concerte cu artişti de renume şi tururi ghidate prin Aeroport, toate într-o atmosferă de mare bucurie.
Programul detaliat al evenimentului vi-l vom prezenta în curând.
După cm am anunţat încă de anul trecut, pe 15 iunie avem inaugurarea oficială a Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, în prezenţa a numeroase oficialităţi centrale şi locale, precum şi a oamenilor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv, şi anume primul aeroport construit de la zero în ultimii 50 de ani în România şi primul aeroport din Estul Europei dirijat prin sistemul Remote Tower.
Cu acest prilej pregătim un zbor inaugural pe ruta Bucureşti – Braşov, pe care dorim să-l realizăm cu compania TAROM.
După ani întregi de muncă şi eforturi din partea Consiliului Judeţean Braşov, a partenerilor instituţionali şi a operatorilor economici care au edificat infrastructura aeroportuară, am ajuns pe ultima sută de metri înainte de mult-aşteptatul moment al deschiderii Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.
O noutate este că începând de astăzi, Aeroportul nostru figurează cu indicativul BSM acordat de Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA), alături de codul ICAO – LRBV, iar după acest indicativ urmează să-l identificaţi atunci când veţi căuta zboruri de pe Aeroportul Braşov.
În această perioadă premergătoare deschiderii Aeroportului, conducerea Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” se ocupă de procedurile de angajare şi de atribuirea spaţiilor din cadrul terminalului – demersuri care sunt în grafic, toate informaţiile în acest sens fiind disponibile pe site-ul Aeroportului www.brasovairport.ro pe site-ul Consiliului Judeţean Braşov www.judbrasov.ro şi pe paginile de facebook https://www.facebook.com/ConsiliulJudeteanBrasov/ şi https://www.facebook.com/BrasovAirport/
Pot spune că a început numărătoarea inversă până la mult-aşteptatul moment în care se va zbura oficial pe Aeroportul Braşov, astfel că vă aştept pe toţi aceia care aţi crezut în proiectul nostru şi vi l-aţi dorit la fel de mult ca noi, să ne bucurăm împreună la Ziua Porţilor Deschise, în 10-11 iunie, la amplasamentul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav!