Info Ștefăneşti

09/05/2020

Dragi prieteni,

În această săptămână vă oferim spre lectură catalogul de colecție „Ferdinand I. Regele Întregitor de țară”, album monografic care a însoțit expoziția cu același nume organizată de Muzeul Național Peleș în vara anului 2017.
Memoria poporului român păstrează figura demnă și nobilă a primului suveran al României Mari, pe care l-a supranumit „cel Loial”, în semn de recunoaștere a virtuții supreme a vieții sale dedicată „meseriei de rege” pentru care fusese chemat.
Intelectual fin, cu o vastă cultură, bibliofil, pasionat de botanică, filatelie și de muzica lui Wagner, Ferdinand I a fost, înainte de toate, omul datoriei, al cărui sacrificiu de sine în anii Marelui Război avea să ducă la înfăptuirea Marii Uniri.
Vă invităm, așadar, să răsfoiți paginile catalogului și să faceți cunoștință cu acest mare român căruia omul politic Nicolae Filipescu i se adresa premonitoriu în februarie 1915: „Vei fi cel mai mare voievod al țării, împodobindu-te cu titlurile lui Mihai Viteazul: «Domn al întreg Ardealului, al Țării Românești și al Moldovei»”.

https://peles.ro/cataloage/Ferdinand_I.pdf

09/05/2020

LECȚIA DE ISTORIE - 9 mai: Zi cu triplă semnificație istorică.
De-a lungul istoriei ziua de 9 mai a marcat de trei ori evoluția României. Astfel, 9 mai 1877 a fost ziua când a avut loc proclamarea independenţei de stat a României, 9 mai 1945 a fost desemnată ca Ziua Victoriei aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial împotriva Germaniei naziste şi respectiv 9 mai 1985, ziua când liderii Uniunii Europene aflați la Summit-ul de la Milano, au decis ca pe această dată să fie sărbătorită Ziua Europei, unul dintre simbolurile menite să promoveze unitatea de pe bătrânul continent. Începând cu primul dintre aceste evenimente, proclamarea independenţei statale la 9 mai 1877, putem spune că fost încununarea strădaniilor de veacuri a românilor, aceea de obținere a independenței față de Imperiul Otoman. Iar în acea zi memorabilă când Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul ţării că „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”, rămâne ziua care prin hotărârea ţării întregi și vocea marelui om politic, s-a putut realiza dorința românilor. Cel de-al doilea eveniment care marchează această zi este data de 9 mai 1945, când milioane și milioane de oameni au trăit bucuria capitulării celui de-al treilea Reich. Iar prin semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei, care a avut loc la cartierul general sovietic din Berlin, a luat sfârşit cel de-al Doilea Război Mondial pe continentul european, război ce a costat viaţa a peste 40 de milioane de oameni și imense distrugeri materiale. Tot la 9 mai, în fiecare an, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare a țărilor de pe bătrânul continent, care să ducă la crearea Europei Unite. Acesta moment este considerat ca fiind hotărâtor pentru constituirea Uniunii Europene, iar liderii din țările europene aflați la Summit-ul Consiliului European de la Milano din anul 1985 au decis ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei Unite.

04/05/2020

04/05/2020

LECȚIA DE ISTORIE - 4 mai: Moartea lui George Enescu.
La data de 4 mai 1955 s-a stins din viață la Paris, marele pianist, violonist, compozitor și dirijor român George Enescu. A fost muzicianul român căruia i se poate aplica fără nici o exagerare eticheta de geniu, fiind pentru lumea întreagă o personalitate uriașă, iar numele lui rostit cu venerație în Occident, ne-a redat mândria de a fi români. George Enescu s-a născut în 1881, la Liveni în județul Botoșani, primele îndrumări muzicale primindu-le de la părinții la 4 ani primind o vioară cu care începe să cânte sub îndrumările tatălui său. Își urmează apoi studiile muzicale la Conservatorul din Viena între anii 1888 și 1893, unde se încadrează rapid în viața muzicală, susținând concerte în care entuziasmează presa și publicul, deși avea doar 12 ani. După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continua studiile la Conservatorul din Paris între anii 1893 și 1899, perioadă ce marchează și debutul său dirijoral, urmând ca la începutul secolului al XX-lea să continue seria marilor sale succese, susținând concerte în numeroase orașe din Europa și America. Devine rapid preferatul publicului, fiind un violonist, pianist, dirijor și compozitor de geniu, un artist cm rar era întâlnit în acea epocă. Activitatea sa muzicală de la începutul secolului alternează între București și Paris întreprinzând în același timp numeroase turnee în mai multe țări europene, având parteneri prestigioși precum Alfredo Casella sau Richard Strauss. În timpul Primului Război Mondial rămâne în București, unde concertează sau dirijează, săvârșind și numeroase acte de caritate pentru oamenii nevoiași sau pentru soldații răniți pe front. După război își reia activitatea concertistică internațională dând o serie de concerte pe marile scene ale lumii, făcând și multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde va dirija orchestrele din Philadelphia, Chicago și New York. Activitatea sa pedagogica capătă de asemenea o importantă notorietate, iar printre elevii săi se numără violoniștii precum Christian Ferras, Ivry Gitlis ori Yehudi Menuhin. Cel din urmă, devenind mai târziu un celebru violonist și dirijor virtuoz, va păstra un adevărat cult și o profundă recunoștință pentru George Enescu, considerându-l părintele său spiritual. Printre distincţiile ce i s-au acordat în semn de preţuire şi recunoaştere pentru intensa sa activitate se regăsesc: titlurile de ofiţer şi cavaler al ,,Legiunii de Onoare” a Franţei în anii 1913 și 1936, membru de onoare şi membru activ al Academiei Române din Bucureşti, membru la Académiei des Beaux Arts din Paris, al Academiei Nazionale di Santa Cecilia din Roma, membru al Institutului de France din Paris, membru al Academiei de Arte și Ştiinţe din Praga și multe altele. În septembrie 1946, George Enescu decide să părăsească România, în care se instala cu rapiditate totalitarismul comunist, nefiind de acord cu acest regim și astfel ia calea exilului. După încheierea unui mare turneu de concerte în Statele Unite şi Canada, se stabileşte la Paris, iar în ultimul deceniu al vieţii, continuă să fie prezent pe marile scene lirice ale lumii, ca violonist, pianist și dirijor, cunoscând o uriașă popularitate. În anul 1954, în noaptea de 13 spre 14 iulie, George Enescu va suferi o congestie cerebrală, urmată de paralizie parțială, iar peste aproape un an, în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 se va stinge din viață în apartamentul său din Rué de Clichy din Paris. Va fi înmormântat peste câteva zile de autoritățile franceze, într-un cavou de marmură albă, în Cimitirul „Pere Lachaise” din capitala Franţei.

29/04/2020

29 aprilie 1877 - Adunarea Deputaţilor din România adoptă o moţiune prin care se declară starea de război cu Imperiul Otoman, conflagraţie care ulterior va purta numele Războiul pentru Independenţa României. Moţiunea a fost votată cu 58 voturi pentru, 29 contra şi 5 abţineri.

Războiul de Independență al României este numele folosit în istoriografia română pentru participarea Principatului României la Războiul Ruso-Turc din anii 1877–1878. În urma acestui război, țara și-a obținut independența față de Imperiul Otoman, alături de Serbia și Muntenegru. Pe 4/16 aprilie 1877, România și Imperiul Rus au semnat la București un tratat care permitea trupelor ruse să traverseze teritoriul țării în drumul spre Balcani, cu condiția respectării integrității teritoriale a României.

Inițial, până târziu în 1877, Rusia nu a dorit intrarea României în război, nedorind ca aceasta să participe la tratatele de pace pentru împărțirea teritoriilor, însă rușii s-au lovit de o puternică rezistență, suferind pierderi grele în asalturi repetate, și neputând înainta în Balcani dincolo de trupele (40.000 de soldați) conduse de Osman Pașa, care se cantonaseră în cetatea Plevna.

În România a fost declarată mobilizarea trupelor. Aproximativ 120.000 de soldați au fost masați de-a lungul Dunării pentru apărarea țării în fața unui eventual atac al turcilor. Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman pe 12/24 aprilie 1877, iar trupele ruse au intrat în România pe la Ungheni, peste nou construitul pod de peste Prut, opera cunoscutului inginer francez Gustave Eiffel. Costul total, în bani, suportat de cetățenii României a fost estimat la 100 milioane lei aur.

29/04/2020

Pe 29 aprilie 1091, Bătălia de la Levounion consfințește începutul sfârșitului puterii pecenegilor în Balcani, dispariția lor ca amenințare militară pentru

29/04/2020

România - Ziua veteranilor de război - Ziua Veteranilor de Război a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007 şi se sărbătoreşte în fiecare an la 29 aprilie, în onoarea tuturor militarilor români care au luptat şi şi-au dat viaţa, pe timpul celor două conflagraţii mondiale, pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României.

În fiecare an, la 29 aprilie, se sărbătoreşte Ziua veteranilor de război. Data la care este marcată această zi aminteşte de 29 aprilie 1902, când regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de ”veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.

La articolul 2, Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902 prevedea: ”Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”, notează site-ul oficial al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.

Astfel, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.

În Războiul de Independenţă (1877-1878), s-au sacrificat 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii, notează site-ul amintit anterior.

28/04/2020

Tururi virtuale la peste 2500 muzee si galerii din toata lumea - British Museum, Muzeul Orsay, Luvru, Muzeul Pergamon, Vatican, Ermitaj, muzee din China, din Romania, spectacole live - voi unde calatoriti virtual zilele acestea?

28/04/2020

28 aprilie 1502 - Se încheie traducerea în limba germană a Letopisețului slavon al domniei lui Stefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda” – cunoscut sub numele de „Cronica moldo–germană” sau „Cronica lui Ștefan cel Mare„.

Cronica începe cu prezentarea anului 1457, an în care Ştefan cel Mare ocupa scaunul domnesc al Moldovei. Urmează o prezentare cronologică a războaielor purtate de Ştefan, exceptând unii ani neimportanţi pentru autor (1458, 1459, 1460 etc.).

Printre evenimentele prezentate se numără: campania împotriva secuilor, cucerirea cetăţii Chilia, luptele de la Vaslui şi Valea Albă, confruntările cu ungurii, precum şi luptele dintre moldoveni şi armata Ţării Româneşti. Scrisă la curtea lui Ștefan cel Mare, ea relatează evenimentele domniei acestuia cuprinse între 1457 și 1499.

Este cea mai veche dintre scrierile istorice din Moldova păstrate pînă azi si a fost descoperită de profesorul polonez Olgierd Górka, în anul 1937. În anii ’30, conform lui Şt. Ciobanu, cronica era păstrată în Biblioteca Statului din München, la nr. 952.

27/04/2020

27/04/2020

LECȚIA DE ISTORIE - 27 aprilie: Moartea marelui istoric Gheorghe Brătianu.
La data de 27 aprilie 1953 murit, în detenție, în lagărul de la Sighetu Marmației, Gheorghe Brătianu, mare istoric şi om politic român, președinte al Partidului Național Liberal. Viitorul mare istoric, Gheorghe Brătianu s-a născut la 28 ianuarie 1898 la Ruginoasa, în județul Iaşi, fiind nepotul, respectiv fiul marilor oameni politici Ion C. Brătianu şi Ionel I.C. Brătianu. După absolvirea Liceului Național din Iași se va înrola ca voluntar în Primul Război Mondial, iar din anul 1917 se va înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi, apoi la Facultatea de Istorie a Universității Sorbona din Paris. Vocația pentru istorie s-a ilustrat în prima sa lucrare, intitulată „O oaste moldovenească acum trei veacuri”, lucrare ce a fost publicată de însuși Nicolae Iorga, marele istoric român. În anul 1924 va deveni profesor universitar la catedra de istorie universală a Universității din Iaşi, apoi din 1940 a Universității din București, iar din 1942 va fi primit în rândurile membrilor titulari ai Academiei Române, îndeplinind și funcția de director al Institutului de Istorie Universală din Iaşi între 1935 și 1940 şi apoi al Institutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga” din București între 1941-1947. Gheorghe Brătianu a fost un important lider al Partidului Național Liberal și adversar hotărât al comunismului, fapt pentru care, după război va suferi consecințele atitudinii sale anti-sovietice. În anul 1947 este suspendat de la Universitate și se fixează domiciliu forțat, iar în luna mai a anului 1950 este arestat de Securitate şi întemnițat la închisoarea din Sighetul-Marmației, fără să fie judecat şi condamnat vreodată. În noaptea de 27 aprilie 1953, Gheorghe Brătianu a murit în închisoare, în condiții încă neelucidate, iar potrivit mărturiilor altor deținuți, se pare a fost bătut de un gardian până când a murit.

24/02/2020

24 februarie - Dragobetele

Dragobetele (Cap de primăvară) – este o sărbătoare populară semnificând venirea primăverii

Pe 24 februarie, spiritualitatea populară consemnează ziua lui Dragobete, ca simbol al dragostei curate a tinerilor.

Este o sărbătoare a îndrăgostiților, de aici și expresia ”Dragobetele sărută fetele”.

El reprezintă zeul dragostei la români, identificat cu Eros, zeul iubirii din mitologia greacă și Cupidon, zeul iubirii la romani. Mai este numit și Cap de Primăvară și este fiul Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică, după cm ne spune legenda.

„El este Prag între iarnă și primăvară, între perioada de frig și cea de încălzire a vremii și, implicit de explozie a vegetației, este un bun început.
Este semn netăgăduit că vremea e bună, că e cald pentru că așa ies la taifas păsările cerului povestind câte au îndurat peste iarnă.”

Pe 24 februarie românii celebreaza Dragobetele, o sărbătoare populară semnificând venirea primăverii si vesnicia iubirii. Baiat frumos, nazdravan, năvalnic, Dragobetele este un fecior român de-al nostru si, după o veche legendă românească, este fiul Babei Dochia.

In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o topeau , si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, dorind sa se faca admirate.

Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat in ziua de Dragobete ca sa fie dragastoase tot anul, si mai aveau grija sa dea mancare buna orataniilor din curte si pasarilor cerului, nici o vietate neputand sa fie sacrificata de Dragobete. Se stie din batrani, ca Dragobetele este si ziua cand pasarile isi cauta perechea, se strang in stoluri si isi ciripesc dragostea.

In ziua de Dragobete, baietii si-aleg pereche. Astazi si pasarile, isi aleg perechile. Dragobetele este feciorul iubit al Dochiei, care strabate timpul cucerind inimile fetelor generatie d**a generatie, din vremea mandrilor daci si pana la noi… Vine an de an,a venit si anul acesta !

19/02/2020

LECȚIA DE ISTORIE - 19 februarie: Nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși.
Sculptorul Constantin Brâncuşi, este cel mai cunoscut artist roman, considerat a fi „părintele sculpturii moderne”. Integrat în categoria celor mai mari artiști ai artei secolului al XX-lea, Brâncuşi a exprimat prin creaţia sa, o nouă viziune asupra sculpturii, în care sunt integrat miturile primordiale ale omenirii, dar şi elementele inconfundabile ale artei populare româneşti. Născut la 19 februarie 1876, în Hobița Gorjului, Constantin Brâncuși a avut o copilărie grea, marcată de multe neajunsuri și ani lungi de ucenicie în diferite ateliere sau prăvălii. Încă de mic își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual, fapt pentru care urmează Școala de Arte și Meserii în Craiova din anul 1898, apoi vine în București unde va absolvi Școala de Belle Arte în anul 1902. În următorii doi ani primește comenzi pentru diferite lucrări, dar după ce realizează bustul generalului medic Carol Davila ce era stabilit să fie amplasat la Spitalul Militar din București, membrii consiliului care făcea recepția lucrărilor au făcut unele opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale sculpturii. Acest lucru l-a nemulțumit profund pe Brâncuși, care decide să plece în anul 1904 în Franța . Si fiindcă nu avea banii necesari deplasării, se hotărăște să facă drumul până la Paris, pe jos, trecând mai întâi prin Viena unde a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România. În anul 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, din Paris unde lucrează până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăsește școala, refuzând să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, cu această ocazie rostind cuvintele devenite ulterior celebre: „Iarba nu crește la umbra marilor copaci”. Expune pentru prima dată la Paris în anul 1906, iar un an mai târziu realizează prima versiune a „Sărutului”, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, când va culmina cu „Poarta Sărutului”, parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În anul 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, iar în 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură” unde primește premiul „II ex aequo“. Până în 1914 Constantin Brâncuși va participa cu regularitate la expoziții din Paris și București, inaugurând ciclurile de sculptură modernă precum ,,Pasărea Măiastră”, „Muza adormită” sau „Domnișoara Pogany”, iar în anul 1914 va deschide prima expoziție din Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York. Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei, această activitate remarcându-se prin participarea la cele mai importante expoziții de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda, Anglia și alte ţări, unde a câștigat numeroase premii. Lucrările lui Brâncuși se găsesc în zeci de ţări de pe patru continente, în muzeele din Paris, Londra, New York, Washington, Stockholm, Zurich, Berlin și multe altele. În atelierul său din în inima Parisului, Brâncuși a creat opere ce vor rămâne în istoria umanității, opere ce se remarcă atât prin eleganța formei cât şi prin utilizarea inedită a materialelor din care sunt făcute. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, refuzate însă de guvernul comunist al României anilor 1950, dar care au fost acceptate cu bucurie de Franța, care a preluat aceste lucrări şi a reconstruit după moartea sculptorului atelierul său la Centrul Cultural „Georges-Pompidou”. De fapt notorietatea sculptorului român a fost atât de mare în Franța, încât autoritățile pariziene țineau pe loc un cartier întreg, pentru că nu îndrăzneau să demoleze atelierele lui Brâncuși. Şi asta în timp ce în România, în epoca „realismului socialist”, Brâncuși era considerat ca unul din reprezentanții „formalismului burghez” și deci un creator de „artă decadentă”. Abia la jumătatea anilor '60, Brâncuși a fost „redescoperit” și în România ca un geniu artistic și în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu „Coloana infinitului”, „Masa tăcerii” și „Poarta sărutului” a putut fi reamenajat, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi dărâmat. Constantin Brâncuși este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris, chiar dacă de-a lungul timpului au existat numeroase demersuri pentru repatrierea osemintelor celui ce a fost considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.

05/02/2020

Pe data 5 februarie au murit în închisori atat Iuliu Maniu cat şi Ion Mihalache, primul dintre cei doi în 1953 la Sighet

30/01/2020

30/01/2020

LECȚIA DE ISTORIE - 30 ianuarie: Primirea titlului de „Principe al Imperiului Habsburgic” de către domnitorul Constantin Brâncoveanu.
La data de 30 ianuarie 1695 Constantin Brâncoveanu domnitorul Ţării Româneşti primește titlul de „Principe al Imperiului” din partea autorităților habsburgice, ca recunoaștere a serviciilor făcute Curții de la Viena, prin alăturarea sa la politica antiotomană. Constantin Brâncoveanu era urmaşul unei vechi familii boiereşti din Oltenia, iar după moartea tatălui său Matei Brâncoveanu în 1655 a rămas în îngrijirea unchiului său, stolnicul Constantin Cantacuzino, primind o educație deosebit de aleasă pentru acele vremuri. Sub domnia unui alt unchi al său, Şerban Cantacuzino, el va ajunge mare dregător, urcând treptele ierarhiei boiereşti până la demnităţile de mare logofăt și ispravnic al scaunului ţării. A urcat pe tronul Ţării Româneşti cu ajutorul marilor boieri, în anul 1688, într-o perioadă caracterizată prin mari lupte pentru supremaţie între Imperiului Austriac și Imperiului Otoman și va întreprinde intense acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii otomane în această parte a Europei. Folosind o politică abilă s-a menținut la domnie timp de 26 de ani, perioadă ce a fost marcată de un real progres economic și cultural-artistic ce nu a mai fost egalat foarte multă vreme de atunci. În perioada domniei sale, cultura românească a cunoscut o perioadă maximă de dezvoltare, domnitorul fiind un aprig sprijinitor al artei și culturii, cunoscându-se faptul că din porunca lui au fost tipărite în Ţara Românească numeroase cărți în limbile română, greacă, slavonă sau chiar arabă și turcă. Tot el a înființat în 1694 Academia Domnească din București, o școală superioară ce va funcționa în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”, această școală fiind una dintre cele mai importante școli din spațiul românesc la acea dată. De asemenea, domnitorul a inițiat o amplă activitate de construcție a numeroase clădiri laice și religioase, lansând în arhitectură un nou stil caracteristic, numit „stilul brâncovenesc'', fiind unul dintre cei mai mari ctitori de biserici și mănăstiri din toate cele trei țări române. Aceste impresionante acțiuni de promovare a culturii românești, au avut din păcate tragice urmări, deoarece învinuit de trădare de către turci, Brâncoveanu va fi mazilit în anul 1714. Astfel, după ce este dus la Istanbul și închis la închisoarea Edicule, va fi executat în public împreună cu cei patru fii ai săi la data de 15 august a anului 1714.

30/01/2020

27/01/2020

LECȚIA DE ISTORIE -27 ianuarie: Eliberarea lagărului de exterminare de la Auschwitz.
La data de 27 ianuarie 1945, Armata Roșie a eliberat lagărul de concentrare de la Auschwitz, lagăr aflat la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Cracovia, unde sistemul nazist şi-a perfecționat tehnicile de ucidere în masă asupra deținuților. Un prim lagăr pentru prizonieri a fost înființat aici în 1940, dar peste numai un an, în 1941, naziștii au construit aici , prin munca deținuților, un uriaș complex de lagăre de exterminare în care şi-au găsit sfârșitul peste 1,6 milioane de oameni. Acest lagăr era deservit și de un important nod de cale ferată, cu 44 de linii paralele, care au fost folosite pentru transportul și aducerea la moarte a milioane de deținuți din toată Europa. Prizonierii care erau aduși la lagărul de exterminare erau repartizați printr-un simplu proces de selecție încă din gară, astfel că tinerii şi cei sănătoși erau trimiși la muncă, iar copiii, femeile, bătrânii şi infirmii erau trimiși direct în camerele de gazare. De asemenea zeci de mii de prizonieri au fost selectați de doctorul Josef Mengele, numit și „îngerul morţii de la Auschwitz”, pentru experimente medicale. După câteva luni, marea majoritate dintre ei murea din cauza frigului, a malnutriției sau a accidentelor de muncă, iar cei care reușeau totuși să supraviețuiască, pentru a face loc altora ce veneau în lagăr, erau trimiși în camerele de gazare. În ianuarie 1945, odată cu apropierea armatelor sovietice și pentru a șterge urmele acestor masacre, naziști au hotărât să distrugă orice urmă a crimelor pe care le înfăptuiseră, astfel că au dispus raderea de pe fața pământului a acestui lagăr de la Auschwitz. Așa se face că multe dintre barăci ce aveau deținuți înăuntrul lor au căzut pradă incendiilor de la aruncătoarele de flăcări, iar altele au fost distruse prin explozie cu deținuți în interiorul lor. S-a încercat apoi distrugerea clădirilor cu ajutorul tancurilor, însă datorită faptului că armata sovietică a înaintat mai repede decât se așteptau naziștii, o parte a lagărului de la Auschwitz a rămas nedistrusă, astfel că deținuții au trebuit să fie mutați în alte lagăre. Astfel, aproape 60.000 de deţinuţi, care scăpaseră pe moment de camerele de gazare, au fost încolonați şi obligați să pornească pe jos în așa numitul „marș al morții” spre lagărele secundare de la Wodzislaw și de la Kulmhof, aflate la 65 respectiv 82 de kilometri de Auschwitz și unde un număr de aproximativ 15.000 de oameni au murit pe acest drum al morții. Lagărul de la Auschwitz a fost eliberat de Armata Roșie la 27 ianuarie 1945 și deși o mare parte dintre deținuți fuseseră uciși sau evacuați de către naziști în alte lagăre, totuși au mai fost găsiți abandonați, dar în viață, câteva mii de deținuți.

23/01/2020

LECȚIA DE ISTORIE - 23 ianuarie: Începutul domniei lui Neagoe Basarab, domnul Țării Românești.
La data de 23 ianuarie 1512 a urcat pe tronul Țării Românești, Neagoe Basarab, personalitate de seamă a istoriei poporului nostru, domnitor cu importante preocupări economice, religioase şi culturale, ce a rămas în istorie sub numele de „domn al culturii și spiritualității româneşti”. Cu privire la originea lui Neagoe Basarab părerile istoricilor sunt oarecum împărțite, deoarece unii susțin că ar fi fost fiul marelui vornic Pârvu Craiovescu, iar alții spun că de fapt ar fi fiul ilegitim al lui Basarab al IV-lea cel Tânăr zis Țepeluș Vodă. Ceea ce știm cu exactitate este faptul că el a primit o bună educație, a călătorit prin câteva țări din Europa și prin Imperiul Otoman, iar după ce a urcat pe tron a încurajat dezvoltarea economică şi culturală a Țării Românești. Pe plan diplomatic, a întreținut relații de colaborare și prietenie cu vecinii și a încercat să stabilească relații diplomatice cu Veneția și Roma, ba chiar a încercat să medieze conflictul dintre clericii creștinii ortodocși și catolici. A fost un mare susținător al culturii, el patronând tipărirea uneia dintre primele cărți din Țările Române și anume a „Evangheliarului” în limba slavonă, al lui Macarie, din anul 1512. Tot de numele lui Neagoe Basarab se leagă tipărirea celei mai vechi capodopere a literaturii române vechi, el fiind autorul celebrelor „Învățături a lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, un manual de educație morală și în același timp un adevărat testament politic lăsat de domnitor urmaşilor săi. Sub îndemnul său, s-au clădit în țara numeroase biserici, cea mai cunoscută fiind ctitoria sa de la Mănăstirea Curtea de Argeș, în jurul căreia s-a născut legenda Meșterului Manole, o ctitorie ce va rămâne în istoria culturii ca fiind cea mai valoroasă construcție de artă și arhitectură bisericească de la noi din țară.

22/01/2020

LECȚIA DE ISTORIE – 22 Ianuarie: Formarea guvernului Catargiu, primul guvern al României.
Pe 22 ianuarie 1862, la București, sub conducerea lui Barbu Catargiu s-a format cel dintâi guvern al Principatelor Unite ale Moldovei si Țării Românești. Acest guvern a fost unul de nuanță politică conservatoare, mandatul cabinetului condus de Catargiu fiind întrerupt brusc de asasinarea primului ministru la data de 8 iunie 1862. Amintesc faptul că din componența acestui guvern condus de Barbu Catargiu, care deținea pe lângă funcția de prim ministru si portofoliul Ministerului de Interne, mai făcea parte Apostol Arsache ca Ministru de Externe, Alexandru C. Moruzi ca Ministru al Finanțelor, Constantin Brăiloiu ca Ministrul de Justiție, Grigore Balș ca Ministrul al Cultelor și Instrucțiunii Publice și Ion Grigore Ghica ca Ministrul de Război. În timpul acestei guvernări au fost luate importante măsuri pentru unificarea administrativă a noului stat care de acum înainte va prelua oficial numele de România. Tot in cadrul guvernării Catargiu va fi desființată Comisia Centrală de la Focșani ce avusese sarcina unificării legislației celor două Principate , precum si toate ministerele ce activaseră în Moldova, instituindu-se în locul lor ca măsură de tranziție, așa numitele directorate. Încă de la formarea sa, guvernul Barbu Catargiu a prezentat un proiect de lege pentru înființarea unui Comitet Provizoriu de Legislație, compus din toți miniștrii și dintr-un număr de deputați, aleși de Adunarea Legislativă care să se ocupe de elaborarea proiectelor de legi necesare funcționării statului. De asemenea în scurta sa existență de numai câteva luni, guvernul Catargiu a reușit să pună în practică două legi importante, respectiv Legea Vânzării Sării și Legea Urmăririi Veniturilor Statului. Dar referitor Barbu Catargiu , personalitatea sa cu puternice convingeri conservatoare i-a făcut pe adversarii săi politici sa-i dorească moartea, iar ca o premoniție , în ultimul său discurs politic, Catargiu ar fi spus: "Pacea, domnilor, pacea și odihna sunt scăparea țării, și voi prefera moartea mai înainte de a călca sau a lasă să se calce vreuna din instituțiile țării". Așa se face că data de 8 iunie 1862, pe când părăsea clădirea Parlamentului din București, Barbu Catargiu a fost asasinat prin împușcare sub clopotnița de pe Dealul Mitropoliei, acest asasinat stârnind un imens scandal în epocă prin implicații sale politice, dar și prin misterul prin cu care este înconjurată această crimă, mister care nu a fost elucidat nici până în ziua de astăzi.