Țara Lăpușului-Târgu Lăpuș-Maramureș. Muzică, dans, film, teatru, fotografie, poezie, workshop, conferințe, circ, șezătoare, meșteșug
(18)
Prieteni, cei care locuiti in Bucuresti, recomandam acest concert cu belgienii de Anwerp Gipsy Ska Orkestra, una din cele mai misto trupe gipsy, la Beraria H.
Bilete 👇
Antwerp Gipsy-Ska Orkestra vin pentru prima dată la Berăria H! Când? Joi, 3 octombrie! Antwerp Gypsy-Ska Orkestra sau un amestec uimitor și irez
ZIUA ȘARPELUI- INTERDICȚII, LEACURI, LEGENDE
În vechime, anul era împărțit în două anotimpuri: vara, cu începere de Alexii (17 martie) și iarna, ce venea odată cu „închiderea pământului”, de Ziua Crucii (14 septembrie). Situate în preajma echinocțiilor, ambele sărbători se situează sub semnul Șarpelu, cel care prin intrarea și ieșirea din hibernare marchează pragurile dintre cele două anotimpuri.
Este vremea schimbării de timp și anotimp, interval încărcat de sacralitate în care toate insectele, reptilele, florile și buruienile intră în pământ ca să aștepte iarna. De acum înainte pământul va fi ferecat timp de șase lui, până când, în al treilea pătrar al lui Marte, de Alexii, se va deschide verii. Se crede că florile se plâng una alteia pentru că urmează să se moară iar cele ce vor înflori după această dată vor fi otrăvitoare, flori ale morților, așa cm este brândușa de toamnă. Femeile bătrâne spun că ieri a fost ultima zi când s-au mai putut strânge plantele de leac, bozul, micșunelele, mătrăguna, năvalnicul...
În cele două Zile ale Șarpelui, țăranii nu-i pronunță numele. Îi spun Domn, Curea, Cel care se Târăște, sperând că în acest fel vor fi protejați de șarpe tot anul. Dacă cineva, din nebăgare de seamă ori fără voia lui, îl invocă spunându-i pe nume, trebuie să rostească în mare grabă un descântec, altfel șarpele îi va transforma toate visele în coșmaruri: „Meletică,/Peletică,/ Pog conopago/ Cara gana carga/ Cararata pune./ Cruce-n cer,/ Cruce pe cer,/ Cruce pe pământ;/ Veninul şarpelui/ Să fie înfrânt.”(I. Aurel Candrea, 1944)
Interdicției de rostire a numelui i se adaugă altele, la fel de severe. Dacă vrei să nu-ți iasă șerpi în drum tot anul, nu trebuie să atingi niciun obiect a cărui formă amintește de a sa. În plus, nu ai voie să tai lemne ca să nu-ți intre șerpii în casă.
Se spune că, până să apuce să intre în pământ, toți șerpii se adună pe un vârf de munte și fac o mărgică, o piatră nestemată bună de leac pentru toate bolile. Și se mai spune că, pe șarpele care a mușcat vreun om, nu-l mai primește pământul și „umblă rătăcind în toate părțile, iese la drum să-l omoare omul". În imaginarul țărănesc, atingerea tainelor și a cunoașterii absolute este posibilă prin înțelegerea „limbii păsărilor” iar aceasta este posibilă doar pentru cel care mănâncă din carnea șarpelui.
ȘARPELE CASEI
Există totuși un șarpe ce nu trebuie omorât nicicând. Șarpele casei. Credința în această entitate protectoare a familiei, numită și Ceasul Casei (străvechi simbol al timpului), Știma Casei sau Șarpele Străjer, este o adevărată relicvă a unei străvechi reprezentări, de dinaintea cristalizării mitului biblic, potrivit căruia șarpele este întruchiparea răului, a demonului generator al păcatului primordial. Se spune că fiecare casă are șarpele ei, un singur șarpe, dar acesta are atâția pui câte suflete are casa. Aduce noroc, belșug, îndepărtează vrăjile și farmecele. Țăranii știu că șarpele casei stă sub prag. Și mai știu că dacă îl omoară, moare cineva din familie iar dacă îl nesocotesc și pleacă, rămâne casa pustie.
Datorită faptului că îşi schimbă pielea, Șarpele este considerat simbolul renaşterii ciclice a naturii, a vieţii care se reînnoieşte. Animal sacru și simbol arhetipal în mai toate religiile arhaice ale lumii, șarpele este relaționat cu adâncul pământului, cu împărăția morților, purtător al spiritului strămoșilor. Privit din această perspectivă, „Șarpele Casei” devine un fel de „lar domesticus”. Încă mai există case bătrânești în care Șarpele Casei apare sculptat pe stâlpii pridvorului ori gravat pe tocul ușii. Uneori această imagine apare și pe crucea stăpânului casei, pentru a-i călăuzi sufletul spre lumea de dincolo.
Despre ȘARPE în „Datinile și Credințele Poporului Român, adunate și așezate în ordine mitologică”de Elena Niculiță-Voronca, Cernăuți 1903:
„Pe șerpe e păcat să-l omori. El nu mușcă decât dacă-i face cineva vreun rău. Șerpe este la toată casa; unde este șerpe, e noroc la casă, merge bine și nici un rău, nici un farmec nu se apropie. Acela se cheamă șerpe de casă. S-au văzut astfel de șerpi bând lapte din strachină, de-a valma cu copiii. Copiii îi dădeau cu lingura peste cap, plângând că le mănâncă laptele, dar șerpele mânca înainte, nu se supăra".
„Șerpele nu a fost de la început șerpe. A fost om și locuia la Dumnezeu în cer, dar l-a blestemat și l-a făcut șerpe când a înșelat-o pe Eva.”
„În ceri la Dumnezeu, sunt de toate lighioanele, numai șerpi nu. Șerpele dintăi era zburători, avea aripi și picioare, ședea în Rai și era bun la Dumnezeu, dar, el a primit duh rău într-însul, pe diavolul, și a învățat-o pe Eva de au păcătuit. Dumnezeu s-a mâniat și i-a dat, atât pe dânșii, cât și pe șerpe, afarî din Rai iar șerpelui i-a luat picioarele și aripele și l-a trântit jos. I-a spus să se târâie ca funia și când îl va durea capul să iasă la drum, că va veni popa și îi va face agheasmă să-i treacă. De aceea iese șerpele la drum, iară omul merge cu măciuca de-i dă în cap și-l omoară"; "
„Șerpele e din drac, el are pe dânsul piele de drac.”
„Șerpele e din degetul diavolului. Avea diavolul un deget mai șurubari și s-a gândit: oare ce să facă dintr-însul? "Ian să-l tai să-mi fac mie un ajutor" și cm l-a aruncat pe pământ a început a umbla, și-i șerpe”.
DUMINICA SÂNTIONULUI DE TOAMNĂ
Florile câmpului au început să-și piardă mirosul iar buruienile de leac, puterea tămăduitoare. Pe cerul tot mai înalt, cocorii pleacă în șiruri și rândunele în stoluri. În poieni, iarba nu mai crește, în păduri, frunzele copacilor pălesc. Pe marginile cărărilor au apărut licuricii, steluțe pe pământ, fărâme de lumină din trupul și sufletul unui înger îndrăgostit de o frumoasă ciobăniță.
Oamenii nu au timp de povești, culeg roadele pământului și își afundă sufletul în toamnă. În comunitățile tradiționale, e zi de post și rugăciune, timpul ofrandelor pentru morți și a aducerilor aminte, ziua Sântionului de Toamnă.
Martiriul Sfântului Ioan Botezătorul e reactualizat în satele noastre prin gesturi ritualice bine definite. „În această zi nu se taie nimic cu cuţitul, ci totul se rupe cu mâna; nu se mănâncă varză, căci Sfântului Ioan de şapte ori I-au tăiat capul pe varză şi iar a înviat. Nu e bine să se mănânce fructe rotunde, care seamănă cu un cap – mere, pere, nuci, căpăţâni de usturoi – sau cu o cruce – nuci, pepene”. (Tudor Pamfile).
În plus, nu se bea vin roșu, nu se mănâncă fructe și legume cu miezul roșu, nu se atinge nimic tăios, nu se folosesc blidele iar tipsiile sunt ascunse în pod. Măturile rămân și ele neatinse, deoarece se crede că, de data asta, „deranjează liniștea morților”.
Chiar atunci când sărbătoarea cade duminica, hora și jocul în sat nu sunt îngăduite, ba mai mult, de la Sântionul de Toamnă până la Ziua Crucii (14 septembrie) unii oameni țin post pentru iertarea celor mai grele păcate. De aceea, postul Sântionului de Toamnă, despre care se spune că ține „de la cruce până la cruce”, deși nu apare în calendarul creștin, este unul dintre cele mai severe.
„Acest post se ţine cu mâncarea în fiecare zi a unei pogăci (turte) de grâu sau turtă de mălai, coaptă în spuză (pe cărbuni), pe care singur păcătosul sau cel ce posteşte trebuie să o facă şi să o coacă şi iarăşi numai el să o atingă. Nu e apoi permis să o taie, ci totdeauna, mâncând, să o frângă, păstrându-se restul rămas de la mâncare jos, pe pământ, sub icoană sfântă şi, dacă se poate, să fie icoana Preacuratei. La păcate mai uşoare se pot mânca şi poame. Asemenea, este oprită dormirea pe aşternut ridicat (în pat), ci pe pământ şi, de se poate, fără aşternut, numai la căpătâi o perină umplută cu paie de grâu şi neacoperit cu nimic. (Ioan Pop Reteganul).
Un alt aspect interesant este faptul că acest post poate fi ținut și pentru alții, cu condiția ca aceștia să facă parte din familie.
Despre Sfântul Ioan, „nănașul lui Dumnezeu”, circulă nenumărate legende, povești și colinde. Dintre ele, am ales una dintre cele mai răspândite, spre a o reda așa cm a fost ea consemnată de Tudor Pamfile, în urmă cu un secol: „Sf. Ioan cap-tăiat era fecior în casă la Irod împărat şi femeia lui Iord tare s-a îndrăgit de dânsul, dar el n-a vrut să se dea în dragoste cu ea. De ciudă, împărăteasa i-a pus un inel scump în buzunar. A căutat la toţi şi numai la el s-a găsit inelul, şi de aceea l-a pus la închisoare. Împăratul acela avea o fată care juca tare frumos şi la o petrecere fata a jucat aşa, ca tatăl ei să-i ceară ce va vrea, căci el îi va da. Mă-sa a învăţat-o să ceară capul lui Sf. Ioan. – De ştiam aşa, a zis împăratul, îţi dam mai bine capul meu. Dar amu n-avea ce face şi a poruncit de i l-a tăiat. Atunci fata a venit cu capul pe tipsie, jucând; şi împăratul a blestemat-o: – De-amu, fata mea, să tot joci! Şi întruna joacă, căci ea e frigurile, boala ce cutremură pe om.”
Duminică frumoasă, dragii mei!
Noptică bună!
Sara buna!
📢📍 Votați 🤩 ȚARA MARAMUREȘULUI pe www.destinatiaanului.ro în competiția care va desemna în România.
Recomandat . A nu se pierde!
Iulia Gorneanu - autor
Expoziţia „Chimonoul întâlneşte ia”, curatoriată de Iulia Gorneanu, prezintă în oglindă simboluri ale culturii nipone şi culturii române şi marchează 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România.
Expoziţia este organizată sub auspiciile Ambasadei Japoniei în România, de Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte şi ARCUB.
La lansare, au participat Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în România, Excelența sa Domnul Hiroshi Ueda, și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii și Primăriei Municipiului București, precum şi membre ale comunității ‘Domnițe cu Altițe’, îmbrăcate în costume tradiționale românești și japoneze.
Miercuri, 21 Iulie, ora 20.00, la Hanul Gabroveni va avea loc un amplu Fashion Show prin care aceste două simboluri naționale sunt aduse în modernitate prin exerciții complexe de stilism, dovedindu-se atemporalitatea și universalitatea estetică și creativă a acestora.
Muzica LIVE va fi asigurată de JEZEBEL - Izabela Barbu, cu o inedită coloană sonoră multiculturală, creată special pentru acest eveniment.
*****
L'exposition « Chimonoul întâlnește ia / Le kimono rencontre la blouse roumaine », organisée par Iulia Gorneanu, présente dans le miroir des symboles de la culture japonaise et de la culture roumaine et marque le centenaire des relations diplomatiques entre le Japon et la Roumanie.
L'exposition est organisée sous les auspices de l'Ambassade du Japon en Roumanie, par la Mairie de Bucarest à travers le Centre Culturel Expo Arte et ARCUB.
Au vernissage, ont été présents l'Ambassadeur Extraordinaire et Plénipotentiaire du Japon en Roumanie, Son Excellence M. Hiroshi Ueda, et des représentants du Ministère des Affaires étrangères, du Ministère de la Culture et de la Mairie de Bucarest, ainsi que des membres de la communauté ‘Domnițe cu Altițe’, vêtues de costumes traditionnels roumains et japonais.
Le mercredi, 21 juillet à 20h00, à Hanul Gabroveni, aura lieu un vaste défilé de mode, à travers lequel ces deux symboles nationaux sont amenés à la modernité à travers des exercices de style complexes, prouvant leur intemporalité et leur universalité esthétique et créative.
La musique LIVE sera assurée par JEZEBEL - Izabela Barbu, avec une bande-son multiculturelle unique, créée spécialement pour cet événement.
Povești de noapte bună.
PRICOPUL, ZIUA ÎN CARE S-A ÎNECAT LUNA
Ați văzut în noaptea asta Luna pe cer? O fi trecut cu bine ziua de azi? Înainte vreme se credea că de Pricop, în ziua a opta a lui Cuptor, „s-a înecat Luna” și asta s-ar fi întâmplat când trecea o punte de ceară, încercând să ajungă la Soare spre a-i fi mireasă.
Legenda spune că, aflând că vor să se cunune soră cu frate, Dumnezeu s-a mâniat și l-a pus pe Pricopie să topească puntea. Pentru români, este una dintre sărbătorile considerate primejdioase și este ținută în aproape toate zonele, chiar dacă în calendarul bisericesc e marcată cu cruce neagră. În Hunedoara se crede că astăzi amuțește cucul („Precupu’ tace cucu”) iar în Bucovina, că este Ziua Lupului și că Sfântul poate lua înfățișarea acestui animal, atât de venerat în calendarul pastoral. Se povestește că un lup a furat copilul unei femei care lucra în ziua de Pricop iar când aceasta a strigat după ajutor, i-ar fi răspuns cu glas omenesc „Nu e lupul, ci Precupul” apoi, înduioșat de jalea ei, i-a adus pruncul înapoi.
Moții țin Ziua Pricopului de frică să nu îi ia pe sus două vânturi rele -Harcodan și Dornados-, așa cm a pățit un boier necredincios din Apuseni, dobrogenii îl sărbătoresc cu credința că el le păzește cânepa iar oltenii, pentru că are puterea de a „arde boabele de grindină”, adică de a topi gheața și de a o preschimba în ploaie curată. Precupul, asemeni Solomonarilor, poartă nu numai grindina pe cer, ci și fulgerele și trăsnetele, pedepsindu-i pe cei care lucrează de ziua lui. Din chestionarele lui Th. Speranția aflăm că atunci când niște oameni „s-au apucat să treiere grâu în ziua de Pricopie, până seara s-au aprins paiele şi apoi a ars tot”.
O altă poveste, întru totul inedită, culeasă de data aceasta de Marcel Lapteș de la o bătrână din satul hunedorean Ohaba, dezleagă misterul amuțirii cucului în ziua de Pricop. „De tare mult, să spune că odată un uom o prins un cuc…nu știu ce-o făcut…cum o făcut da’ l-o prins șî s-o gândit să-l ducă acasă să-l mânce. O pus cucu-n straiță și-o plecat…da’ n-o mărs bine și să-ntâlnește cu un moș… acesta era Sântu’ Pricopie … da’ uomul ce să știe?… Zâce sântu’: dă-mi mie pasărea din straiță și te-oi răsplăti… uomul îi răspunde: ba, l-oi duce acasă să-l mânc. Nu-ți fă păcat, zâce sfântu’, că-i suflet a lu’ Dumnăzău, ca tăt ce-i pe lume. Uomul n-o ascultat, o ajuns acasă și s-o apucat să mânce cucu’. Cum mânca el, ce crezi?… S-o stârnit o vântoasă cu grindină și fulgere de credeai că-i sfârșitu’ lumii… odat-o trăsnit pe șița cășii… o luat foc casa de s-o prăpădit cu toate cele… grajd, șură, poiată… tăt ce-o fost… o căzut foc și pe uom de-o pierit. De aia se spune că nu mai cântă cucu la sărbătoarea de Pricop, că l-o fi mâncat hăl rău.”
Peste această străveche sărbătoare populară numită Pricop în Moldova și Bucovina, Precup în Oltenia și Muntenia, Procopie sau Procope în Transilvania, se suprapune ziua Marelui Mucenic Pricopie, transferând asupra sfântului atribuțiile reprezentării mitice despre care am povestit. Mircea Eliade, referindu-se la aceste permanente suprapuneri și fuziuni ale sărbătorilor populare cu cele religioase, spunea că moștenirea noastră orientală ,,a permis dezvoltarea unui creştinism popular care nu numai că a rezistat interminabilei terori a istoriei, dar a avut şi un întreg univers de valori religioase şi artistice, ale cărui rădăcini pornesc din neolitic.”
În concluzie, Pricopul este o străveche divinitate agrară, ambivalentă, care veghează la coacerea grânelor și poartă de grijă celor ce lucrează pământul, dar care nu se dă în lături să abată incendiile și grindina asupra holdelor celor ce nu-i cinstesc ziua. Nu întâmplător, Calendarul Roman îl celebra la aceeași dată pe Consus, zeul pământului și al agriculturii „care în ascuns păzește semănăturile ca să le aducă rod”. (At. Marian Marienescu,1884).
Grafica - The Deep Sound of Space
Sighet!
Dragi vizitatori, Sâmbătă, 12 iunie, vă așteptăm să vizitați Memorialul Sighet până la ora 21. De la ora 18 … Read More
Pentru Mădălina!
"Ieși, Soare!" este o poveste în două cântece, inspirată dintr-o invocație copilărească din folclorul românesc, care aduce și semnele încheierii unei perioad...
De Înălțarea Domnului, se comemorează și Ziua Eroilor. Prin orașe și sate deopotrivă, în această zi se duc cununi de flori la troițe și monumente, se fac slujbe și pomeni pentru morții căzuți în război.
„La Ispas se face slujba eroilor, la biserică, și-i pomenesc pe toți. Să fac moși pântru eroi, dau colaci și vin.” (Șieu)
„Să fac pomeni pântru morții căzuți în război. La beserică se făcea dezlegarea eroilor” (Vișeu de Jos)
„La Troița eroilor, dau colaci, pancove, horincă.” (Giulești, Libotin)
„Femeile fac laolaltă pomana pentru eroi și pregătesc: sarmale, zeamă și ouă fărbuite. Se dau tăte pomană cu horincă, când se gată slujba (Săliștea de Sus)
📖 din Calendarul Popular, autori: Maria & Pamfil Bilțiu
📷: Florin Vasile Pop
Bună dimineața!
Așa cm știm, în Maramureșul ăsta schimbător, pe mesele oamenilor apar tot mai multe produse cumpărate din prăvălii.
Da mai sunt și maramureșeni care nu cedează ispitelor vremurilor. Ileana Nănașului din Călinești ne zice că părinții ei, trecuți amândoi de 80 de ani, nu mănâncă din magazin nimic. „Mănâncă multă mămăligă, lăpturi, mult mălai, pită de mălai și pâine de casă. Când le duc pâine de cumpărat, zic că le-am adus pufuleți. Mama mé face sâmbătă vreo patru pâini și au pă tătă săptămâna. Apoi pentru sărat, numa slatină folosesc. Nici nu știe să săreze cu sare mama. Când erau ei tineri, împărțeau un porc în patru, noi acuma tăiem și câte doi la o familie. Pântru aceie suntem obeji și cu colesterol și cu diabet și cu probleme”.
Pântru aceie ar fi bine să fim mai cumpătați. Nu flămânzi ca atunci când o fost foamete, da nici hămesiți ca de sfârșitu' lumii.
✍ Rada Pavel
📷 Gabriel Motica
Grigore Leşe
Omu.
Gherasim Cârtiță, personajul de legendă al satului Ungureni, din Țara Lăpușului, a fost atras din copilărie de horile auzite de la mama sa prin casă, la stână, la muncile câmpului, la nunți, la clăci și șezători. De asemenea, a învățat să cânte la fluier, taragot și vioară, fiind apreciat în comunitate ca un bun instrumentist, cunoscător al repertoriului muzical lăpușenesc.
🎺A confecționat fluiere și taragoturi după priceperea lui, fiind mândru de faptul că două dintre ele, au ajuns în colecția de instrumente a profesorului dr. Ovidiu Papană.
🎶 Prin doină şi-a exprimat profundele sentimente de dor, de jale şi de dragoste. Cântând horea cu noduri, îşi dezvăluie lumea sa interioară, trăirile şi dispoziţiile. El şi-a doinit durerea, suferinţa, jalea, dorul şi tristeţea; şi când i-a fost bine, prin doină şi-a cântat bucuria de a trăi. Atunci când cântă, o face cu toată ființa, nu doar cu mintea. Horea cu noduri este „cântecul de unul singur” și modalitatea de a elibera durerea, nodurile suferințelor ce se blochează în piept. Din păcate, horea cu noduri se mai păstrează doar în câteva sate din Maramureșul Istoric și Țara Lăpușului.
Gherasim Cârtiță a fost nelipsit de la manifestările tradiționale ale satului, nunți, botezuri, clăci, șezători, Sâmbra oilor. Şi-a reprezentat cu onoare satul natal la festivalul concurs „Horea în grumaz”, de la Târgu Lăpuș. Pe lângă toate astea, a construit și peste 40 de case în satul său natal. A săpat fântâni și a învățat să găsească locul unde se afla apa:
„Îs bătrân și am făcut o fântână în Costeni pă deal. Șî baba o zâs: „la cine faci fântâna?” O zâs c-o pus patru ligheane de lână uscată în ele și le-o pus cu gura în joc. Și unde s-o udat mai tare, acolo s-o făcut fântâna. Și mai încolo o zâs că este un izvor și iese ca pumnu apa. Api am ptietrit-o repide și mi-o mulțumit femeia, că o zâs că atâta apă are că poate duce tot satu. De-acoale încolo am făcut și eu cu ligheane cm mi-o zâs baba ceie”.
✍Corina Isabella Csiszár & Florin Avram
📷 Felician Săteanu
Țara Lăpușului.
Ne-am reîntors cu drag în Țara Lăpușului, în satul Ungureni. Am revăzut rapsozi ai satului, bunii păstrători și interpreți ai horii cu noduri, acest cântec arhaic românesc. Prin horea cu noduri, își cântă trăirile cele mai profunde, tristeţea, melancolia, focul lăuntric, dorul.
Ana Buda din Ungureni este una dintre aceste interprete, care cântă horea lungă, încă din copilărie. Vocea Anei Buda s-a modelat bine printr-un exerciţiu permanent, căci nu era nici nuntă, nici petrecere, nici şezătoare, nici vreo ediţie a Festivalului „Horea în grumaz de la Târgu Lăpuş”, unde să nu i se audă glasul duios. Ana Buda ne povestește din copilăria ei: „o țânut a mei niște oică acasă. Pă mine m-o tomnit să ies cu oile, că cele două surori o trebuit să lucre cu mama pă la sapă, că tata era dus pă la metări câte o tură vara, până viné vremea să facă fân la mărhucă și ce gălicioare o avut. Eeee, m-o mânat la oi. Oile nu era slobod să le scoți fără pă drum, să nu treacă înt-a cuiva. Tata o fo un om sever, m-am temut de el până l-am văzut mort. O trebuit să mărg la oi și să le scot pă ulicioara asta, cm meri cătă Cupșeni. Noa, oile fugé încolo, încolo. Avém una sură rea, o țâpat-o oaminii din stână. Și strâgam la ié. Mă dure pticiorucăle, că eram grăsucă. Și am zâs cătă tata: „Eu nu mă mai duc la oi, altu, eu nu poci, cât de rău mă dor pticioarile”. Tata cu zdiciu după mine: O fo musai să ascult. Și api la oicăle cele tăt horem:
Supărare, supărare,
Pune-te-oi de-a moi în vale.
Oi pune o ptiatră pă tine,
Să nu mai superi pă nime
✍️ Isabella Corina Csiszar (Iza Corina)
📷 Florin Avram
„Întotdeauna, la mine-acasă s-o făcut lucrurile astea. Și niciodată nu le-am văzut ca pe ceva ce poate fi transformat în bani. Știam clar că-i o poveste care trebuie dusă mai departe. Eu n-am frați, însă mama vine dintr-o familie cu șapte frați, care s-o împărțit în toate colțurile lumii și fiecare o dus ceva de aici acolo. Așa că am vrut și eu să continui tradiția. Dar nu e doar asta. Mă relaxează, îmi place ce fac, nu știu dacă vreau să deau neapărat mai departe copiilor moștenirea asta, că știm că nu-i musai, dar cu siguranță am ceva de dat mai departe celorlalți, care chiar vor să învețe” – Dana Dobrai
Pe Dana Dobrai, din Ungureni, o găsiți, relaxată, surâzătoare și povestitoare, la târgul „Bun de Maramureș”, care are loc chiar acum și mai ține până mâine, 23 mai, în Muzeul Satului Baia Mare. Alături de ea, vă așteaptă mulți alți meșteri populari. Intrarea e liberă, poveștile sunt libere!
O sesiune de folclor.
Cabana Poiana Țapului
Vis!
Cabana Poiana Țapului
Omul tradițional avea (și încă are) o legătură aparte cu animalele lui. Când se îmbolnăvea un cal, o vacă, o oaie, era motiv de mare îngrijorare. Așa că a învățat să ticluiască semne ale unor anumitor baiuri de sănătate ale animalelor și a căutat să afle leacuri care dau roade.
Citiți aici câteva leacuri pentru cai, redate de Alexa Gavril Bâle:
🐎 De-l doare pă cal picioru șî nu știm de unde, îl frecăm bine bine, în lung, cu oțăt călduț de mere în care s-o pus sare.
🐎 La caii la care li-i încâlcită coama, se cată să nu fie bolnavi de oarice.
🐎 De șchioapă calu, de tuspatru picioarele, ori numa de cele dinainte, când calcă cu grijă, ca pă stini și țîne capu sus, îi c-o făcut înfocăciune la copite. Ca să-i treacă, îi bine ținut cu picioarele într-o apă curgătoare, în fiecare zi câte câte un ceas, vreme de zece-cinșpe zile. Răceala apii potolește durerea din copite.
🐎 Când la cai nu li-i bine, trebe trași de urechi și frecați pă ochi.
🐎 Hreanu îi bun la cai în orice boală, când tușesc, când îs slabi ori au limbrici.
🐎De tușesc caii, ceaiu de vâsc de păr îi bun.
Mânjilor, ca să crească bine, mari și solizi, îi bine a le da coște de zahăr și câte on ou.
🐎 Calu sănătos dă din cap, scutură după muște, bate cu pticioarele, dă întruna din coadă. Când îi beteag, stă moale, nu clatină capu, nu mișcă defel.
🐎 Când fac caii colică, le dai ceai de cimbru de câmp și mintenaș le trece.
📖 din 𝐿𝑒𝑎𝑐𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑣𝑖𝑡𝑒, autor: Alexa Gavril Bâle, Editura Ethnologica, 2005
📷 Ionel Onofraș
Oamenii caută liniștea. Liniștea o găsești unde e liniște.
Noi am semnat.
Ursul brun este o specie strict protejată de legislația UE și de Convenția de la Berna. Derogările sunt excepții care se dau în cazuri extreme de la caz la caz, după o evaluare amănunțită a situației, iar metoda letală este ultima soluție atunci când alternativele (inclusiv relocarea)...
Hristos a înviat!
Hristos a Înviat!
✅ În anul 2022, Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial va realiza fișa de înscriere a ouălor încondeiate în Inventarul Național al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial.
✅ În acest context, CS II dr. Ioana Baskerville, din cadrul comisiei amintite, constituite la nivelul Ministerului Culturii, a realizat un frumos istoric al ouălor încondeiate, care sperăm să aducă și mai multă însemnătate acestui obicei, în pragul Joii Mari.
Regăsiți textul integral, împreună cu o selecție de fotografii reprezentative, aici: http://www.cultura.ro/ouale-de-pasti
FOTO: Ouă încondeiate din Ulma-Suceava la Expozitia cu vanzare „Ouă încondeiate” din Iasi, 17-18 aprilie 2021. Foto Sergiu Ciubotariu, 2021
Paștele în Țara Lăpușului.
Sfintele Florii să vă aducă Pace și Liniște!
De prin vecini.
Targu-Lapus
Be the first to know and let us send you an email when Mara posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.
Send a message to Mara:
Pai nu ne-am oprit noi in drum spre Bucuresti sa ne cumparam branza de Sibiu? Nu vrem sa va facem pofta, dar are un gustt.. Hai ca pastram si pentru voi. Ne vedem maine seara cu Nakedband Belgrade la concert, in Apollo111 Barul . Inainte de la 18, live la RADIO GUERRILLA . #lunaliicununa
Pai nu ne-am oprit noi in drum spre Bucuresti sa ne cumparam branza de Sibiu? Nu vrem sa va facem pofta, dar are un gustt.. Hai ca pastram si pentru voi. Ne vedem maine seara la concert, in Apollo 111. Inainte de la 18, live la @radio.guerrilla .
NAKED LIVE @ Reflektor
Mara este o caravana atat fizica cat si virtuala care isi plimba mesajul in toata tara, prin tot felul de canale (fie ca e un eveniment, o locatie, un flash, o adunare, un megafon, un mail …) si poposeste in oameni gata sa primesca spiritul viu si colorat al Maramuresului.
Fenomenul maramuresean este parte din identitatea romanilor. In ciuda atractie noului, categorii diverse de public gasesc un punct de legatura si interes in ceea ce insemna Maramures, pentru ca este in noi. Noi cei de acasa suntem maramureseni prin atitudine, prin manifestare, prin traditie, prin evolutia haotica si pestrita a modernului, plini de culori.
MARA aduna in actiunile organizate sub acest brand tot ce e mai frumos si spectaculos din acest fenomen, vorbe care trebuiesc spuse, oameni care trebuiesc aratati, muzica ce trebuie ascultata, trairi ce trebuie simtite. Iar asta impreuna, in cadrul unei comunitati care se va dezvolta de la o actiune la alta. Noi maramuresenii suntem deja toti parte din acest fenomen. Nu mai lipseste decat un astfel de proiect care sa ne adune pe toti laolata sa-l celebram si sa ne bucuram de el, sa-l impartim cu cel de langa noi.
Pe termen lung, MARA isi propune sa devina un eveniment masiv, asumat de comunitate, perceput ca “al nostru”, crescut pe o baza solida pana la cel mai inalt nivel. Cu un program variat, cuprinzand toate genurile principale de manifestare indoor si outdoor, conventional si atipic, MARA aduce acel “altceva” inca neincercat de publicul romanesc- o oferta mai bogata decat capacitatea unui individ de a experimenta.
